Un început de adio: Liviu Dragnea și limitele răbdării în PSD

Si facusem chiar si un pariu pe tema asta „Scenariul care prindea cea mai mare tracțiune era cel al suspendării președintelui Iohannis, că în vară, cândva, Liviu Dragnea va declanșa o criză care să permită un astfel de deziderat”

Anunțuri

Comentarii închise la Un început de adio: Liviu Dragnea și limitele răbdării în PSD

Din categoria Uncategorized

Lingai

Voi ăştia care vă miraţi că onorata primărie e pupată în cur, nu vă mai miraţi! Pentru că nu aveţi de ce!
Dacă sunteţi curioşi, o să observaţi că pupatul în cur e un sport naţional de la Burebista încoace.

Hai să luăm ultimele două cazuri de săptămâna ăsta, ăla cu profesoara Tunegaru şi pe cel cu sigla.

În primul rând nu se pomenea de primăriţa, iar în al doilea rând primăriţa, ea, ca fiinţa raţională (ceeace nu este) nu era ea cea care a ales sigla.

Şi în primul şi în al doilea caz, lezmajestatea a acţionat prin proxy.

Dacă prima dată era vorba de un om, probabil numit politic la ISMB (nu că v-aţi fi aşteptat că guvernul Ciolos să cureţe sistemul) în al doilea caz e vorba de serviciul de relaţii cu mass media (mă rog, ce o fi însemnând ăsta).

Iar aici trebuie să fiu avocatul diavolului şi să întreb – Bă, voi chiar credeţi că Firea, din Voluntari, dinte peşti de sticlă şi kitsch, s-a apucat să le dea ordine ălora şi să înţeleagă ce înseamnă un logo? Nu cred ăsta.
În schimb ştiu că există destui mici masturbatori care cred că se evidenţiază pozitiv pentru că, da, dom’le le-au tras’o ăstora frumoşi şi liberi.

Nu, ăia de au semnat cele două comunicate, nu sunt, neapărat, unealta moliei de Gabriela Firea! Eu cred că au făcut-o voluntar ca să e evidenţieze. De ce? E simplu, sunt ciutaci. Adică un fel de lingăi care cred că se vor evidenţia dacă pupă curul şefului.

Cam cum e Victor Ciutacu care după ce s-a scuipat la propriu cât şi la figurat cu Băsescu îl cheamă apoi să se pupe cu el pentru că, nu e aşa, servim patria!

Aşa că nu vă mai oripilaţi şi nu vă mai miraţi, lingăii sunt peste tot iar inamicul, ăla adevărat, habar nu are că e pupat in cur!

Un comentariu

Din categoria Cutia cu maimute, Dumb politics, Greata cotidiana

Copiii baronilor vor fi baronii copiilor noștri

Serios, eu cred că noi trebuie să îi lăsăm să guverneze, să îi lăsăm să facă ce vor ei, iar noi, noi să ne vedem de treabă, să nu facem afaceri cu statul, să nu facem afaceri cu clienţi români şi mai ales să nu ne pese. Mai apoi, la sfârşit, să ne cărăm dracului de aici pentru că nu a mai rămas nimic după ei.

Statul sunt ei, o ceată de hoţi, de șpăgari, de mitomani şi mai ales de viespi care invadează stupul de albine.
Noi, ăştia care încă mai producem ceva, nu ar mai trebui să producem nimic pentru România, nu ar mai trebui să producem nimic pentru statul român, nimic din care acelaşi stat şi-ar lua taxe şi impozite.

M-am săturat să tot plătesc baroni locali şi festivaluri făcute ca să le dea pâine şi circ celor care nu produc nimic, celor care se hrănesc de pe urma taxelor mele.

M-am săturat de voi şi m-am săturat de egalitarismul ăsta fals pe care vreţi să îl impuneţi aleatoriu nouă, nu vouă, pentru că voi nu vreţi nimic moral, vreţi să fiţi liniştiţi şi să vă vedeţi cu buzunarele pline fără să daţi socoteală nimănui.

Muriţi cu toţii pentru că nu aveţi ceva mai bun de făcut şi abia apoi vorbim despre ţara asta. Până atunci, până când voi nu veţi dispărea, orice discuţie este golită de sensul ei.

Muriţi!

Un comentariu

Din categoria Greata cotidiana

Pitecantropi 2017

De ieri, de când a vorbit Liiceanu în faţa comisiei LIBE a Parlamentului European, au început să curgă valuri de osanale şi lături.

Nimic neobişnuit. Ce m-a făcut să râd însă era tonul de bocitoare de cimitir a celor pro, ce vreţi voi, PSD, Dragnea, Grindeanu, Putin, și care toţi, la unison, aveau un singur CD cu o singură melodie, care se cheamă „ruşinea de a ne spăla rufele în public“.
Apelând la citate care să te lovească la corazonul naţional gen „Nu cred că se află țară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie rușine de neamul lor, să-i caute cu atâta frenezie defectele, să-și bată joc de trecutul lui și să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparțină, prin naștere, altei țări“Mircea Eliade. Până la urmă, nici măcar nu e departe de adevăr.

Şi cum dracu’ să nu îţi fie ruşine în momentul în care ai deputaţi nişte pitecantropi mononeuronali, care ştiu un sigur lucru: că sunt la putere, ca atare fac ce vor ei.

La o simplă înşiruire de nume – Cătălin „scot AKM-ul pe stradă“ Rădulescu, Corneliu „sunteţi depăşită de situaţie, domnişoară“ Bichineț, deputat PMP sau Valentin „lupta împotriva burghezo-moşierimii din anii ’50“ Boboc, constaţi că, de fapt, da, domnule, îţi poate fi ruşine şi să vrei să zici că nu aparţii acestei naţii.

În Italia mijlocului de secol al XIX-lea, Cesare Lombroso a enunţat teoria care considera criminalul că are înnăscută tendința spre infracțiune, tendință observabilă în trăsăturile fizice ale feței.
Acum, uitaţi-vă niţel la ăştia, nu e aşa că se poate aplica liniştit darwinismul social pe exemplarele care sunt în parlament? Nu vi se pare că parlamentul de acum este o încununare a incompetenţei şi a prostiei care au zăcut în adormire sute de ani în poporul ăsta?

Nu poţi să nu râzi când vezi că ăia care fac legile în România au două calităţi: sunt analfabeţi funcţionali şi sunt, în general, hoţi. Cu rare excepţii, în parlamentul român cam toţi sunt aşa. Şi apoi cum dracu’ să infirmi teoriile lui Lombroso dacă te uiţi la ei? Cum?

Dacă nu sunt libidinoşi, au o privire pierdută undeva în neant ,dar vin la tine şi, cu tupeu, îţi spun: Bă, eşti prost!

Altfel de ce te-ai enerva? De ce să îţi piară ţie o sumedenie de neuroni când se poate atât de simplu să părăseşti ţara asta trântind uşa şi lăsând un bileţel pe masă la aeroport pe care scrie „ultimul să stingă lumina în ţară când pleacă“?
Trist e că becul deja pâlpâie, iar eu nu mai am de mult dorinţa să fiu iarăşi carne de tun, aşa cum am fost în ultimii 27 de ani de democraţie originală a celor care au muncit şi nu au gândit niciodată. Se pare că la fel au făcut şi în ziua de 11 decembrie.

P.S – Supliment de lectura  – Acești bizari care ne guvernează. E cu poze.

Comentarii închise la Pitecantropi 2017

Din categoria Cutia cu maimute, Dumb politics, Greata cotidiana, Lichele de tranzitie, Miorita laie laie bucalaie

Ruine

Rovana Pb, Cristian Busoi, Adrian Nastase, Liviu Dragnea, Traian Basescu,  Mugur  Isarescu, Ion Ilescu, Teodor Melescanu, Calin Popescu Tariceanu, Ecaterina Andronescu, Serban Nicolae, Alina Gorghiu, Ludovic Orban, Eugen Bejenariu, Ana Birchall, Mircea Dusa, Florin Iordache, Natalia Intontero, Marius Manolache, Rodica Nassar, Bogdan Niculescu Duvaz,Fisher Body 21 Plant Constantin Nita, Ninel Peia, Victor Ponta, Catalin-Marian Radulescu, Adrian Solomon, Anghel Stanciu, Radu Stroe, Madalin Voicu, Varujan Vosganian, Andrei Gerea, Eugen Durbaca, Mircea Banias, Catalin Beciu, Raluca Turcan, Adriana Saftoiu, Eugen Nicolăescu, Sulfina Barbu si ar mai fi multi altii, dar care acum sunt putin ocupati cu DNA.

Ăştia sunt toţi care vor participa într-un interval de timp mai apropiat sau mai îndepărtat la o întâlnire în cadru intim cu ambasadorul Germaniei, domnul Alzheimer, şi cu cel al Marii Britanii, domnul Parkinson. Ăştia sunt stâlpii mici şi, deşi ai politicii din România, dacă nu sunt ei în frunte se duce dracului totul. Dacă nu sunt ei în frunte nu trebuie să fie altcineva în frunte pentru că strică tradiţia de milenii a partidului.

Până la urmă e simplu, nici un partid clasic nu vrea să se reformeze, să aducă oameni noi, iară dacă îi aduce îi ţine sub papuc ca să nu strice corola politică a partidului. La cele noi e mai simplu, trebuie să se definească uşor politic, până la urmă ce vor să facă, cum vor să facă şi cum au de gând să facă, nimic mai simplu.

Toţi urlă la ananghie că vor schimbare, numai că nu o şi fac, pentru că a schimba înseamnă a îi lasă pe cei de mai sus fără obiectul muncii. Şi ce faci cu un om care toată viaţa sa nu a făcut decât politică şi brusc se trezește că e irelevant? Îl arunci la gunoi? Nu, în reciclezi şi îi dai o sinecură.

Ultimul care stinge lumina după ce ăştia toţi vor fi murit natural va fi declarat erou al naţiunii, până atunci nu va mai rămâne nimeni să îi asculte şi vor striga în gol.

Muriţi!

Atât!

Comentarii închise la Ruine

Din categoria Cutia cu maimute, Dumb politics, Greata cotidiana

Invinsii tranzitiei

Acestea e un text mai vechi dar care se poate aplica oricând.

Aseară, după cele 22 de minute de întuneric am trecut pe lângă televizor şi am văzut demonstraţia de la Cotroceni. Văzând imaginile alea mi s-a iţit o părere aşa din camera de alături care spune cam aşa:

Deşi voci de influencerii spun despre cei strânşi acolo că sunt doar victime şi că trebuie să îi tratăm ca atare eu nu cred că sunt nici victime şi nici nu trebuie trataţi ca atare.

Hai să ne gândim altfel un pic.

Dacă în locul ăla, media de vârstă era undeva între 60 şi 70 de ani cu rare excepţii, asta înseamnă că prin 1990 ăia aveau între 33 şi 43 de ani, adică trăiseră o mare parte a vieţii în timpul dictaturii şi a odioasei sale soţii.
A venit peste ei valul post 90 cu inflaţie, privatizări făcute aiurea şi toate cele, s-au trezit din sânul lui Avram (aveau casă şi muncă, da mai puţin ce să pună pe masă dar nu îi ploua în cap măcar) intro societate pe care ei nu o înţelegeau deloc şi nici nu au făcut efortul să o înţeleagă.
Ei nu sunt victime, sunt înfrânţii tranziţiei, sunt cei care nu au văzut că lumea în care au intrat însemna şi informatizare şi competenţe şi mai ales curajul asumării unor decizii riscante. Nu au vrut să facă asta, 27 de ani mai târziu s-au trezit într-o lume pe care nu o înţeleg, în care comunicarea e mai rapidă şi telefonul nu mai are cuplaj să te, sau să, îl asculţi pe cuplat ce vorbeşte şi cu cine.
Mentalităţile la muncă s-au schimbat, mai greu dar s-au schimbat, din societatea care funcţiona pe principiul „ei se fac că ne plătesc, noi ne face că muncim” s-a ajuns în locul, fără de întoarcere unde se aplică o chestie mai dură „te plătesc în conformitate cu ce competenţe ai, nici mai mult nici mai puţin”

 

Mi-aduc aminte cu nostalgie un reportaj din momentul în care s-a făcut prima privatizare ratată la Hunedoara, şi unde mulţi dintre muncitori au ales s aplece cu salarii compensatorii băbane. Pe care le-au cheltuit pe te miri ce, nu ca să îşi înceapă vreo afacere, chiar şi mic trafic cu rulmenţi de la turci, şi am văzut un domn cam la vreo 35 de ani care spunea nervos „Păi eu ce fac acum? Eu muncesc de la 16 ani aici! Nu ştiu să fac altceva! Ar putea statul s ama ajute şi să îmi dea o indemnizaţie ceva!” şi mă gândeam că nene, asta nici măcar nu îşi pune problema recalificării, nu mai zic de o firmă ceva.

E, ăştia sunt înfrânţii tranziţiei. E trist dar e adevărat, o parte din poporul ăsta a fost învins de vremuri şi de anchiloză mentală din cauza comunismului. Nu trebuie să căutam vinovaţi, nu, Antena 3, România tv nu fac decât să exploateze acest segment de populaţii care a pierdut startul şi acum se vede nevoit să trăiască greu.

Nimeni nu e de vină pentru asta doar ei că nu au găsit puterea adaptării la condiţiile noi din ţară şi a funcţionat destul de abrupt teoria conservării speciilor a lui Darwin.

Atât.

P.S. Bonus Experimentul Pitesti pe stil nou

Comentarii închise la Invinsii tranzitiei

Din categoria Uncategorized

Despre violență

tr3i

Dl. Liviu Dragnea nu scapa nici o ocazie să ne reamintească despre posibilitatea izbucnirii unor violențe la protestele organizate zilele astea în toată țara. Exceptînd incidentele produse de galeriile echipelor de fotbal, incidente care au fost marginale, protestele au fost pașnice. Am văzut oameni veseli, fără ură în priviri și debordînd de creativitate.

Dar să vorbim despre violența in politica românească. Ajunși în acest punct, poate este bine să ne amintim de C.V. Tudor, unul dintre cele mai toxice produse ale politicii românești. Vă mai amintiți de listele cu trădatori de țară publicate în „România Mare” din anii ’90? Dar de promisiunile de procese și execuții pe stadioane din campania prezidențială din 2000? Ar fi de spus multe despre derapajele d-lui Vadim Tudor: amenințări, înjurături, scuipături ș.a.m.d. Nimeni n-a scapat de lăturile lui Vadim. Nimeni! Femei, oameni cu ani grei de pușcărie politică în spate, oameni de cultură, oameni simpli…

Vezi articol original 389 de cuvinte mai mult

Comentarii închise la Despre violență

Din categoria Uncategorized