Arhive lunare: Iulie 2013

Si despre liberali …

Mic interviu propus la o bere unui domn care avea alte pareri decit ale mele.

Restul e mai jos :

1) Stat social sau stat minimal ?

Întrebarea simplifică extrem de mult lucrurile. Nu ştiu ce ar putea însemna nici una dintre cele două sintagme. Opinia mea este că Statul trebuie să fie unul echilibrat. Adică, reducînd discuţia doar la rolul statului de protecţie a cetăţeanului asta înseamnă, din punctul meu de vedere, că nici un cetăţean care este în deplinătatea capacităţilor sale lucrative nu trebuie să fie asistat social. Însă mai înseamnă că statul trebuie să echilibreze, legal, posibilităţile pe piaţa muncii. Să faciliteze crearea de locuri de muncă pentru tineri inclusiv prin acordarea dreptului de pensionare a celui care a îndeplinit anii legali de contribuţie, de exemplu. Nu vîrsta de 100 de ani, pentru a ieşi la pensie, ci cei 35 de ani legali de muncă. Apoi, rolul statului este să împiedice abuzurile pe piaţa muncii, exploatarea angajatului, sclavia. Şi nu prin subjugarea investitorului. Rolul statului ar fi să acorde facilităţi celor care investesc în capacităţi productive şi să taxeze la sînge pe cei care se ocupă de lovituri pe piaţa de capital. Rolul statului ar fi să dezvolte investiţional educaţia şi sănătatea, şi s-o lase mai moale cu domeniile economice în care n-ar trebui să iaba treabă – transporturi, poştă, industrie, etc. Şi se mai poate dezvoltă.

2) Democraţie participativă vs comunism luminat?

Liberalism bine temperat, cu drept de vot pentru cei care fac dovadă că şi înţeleg concepte politice şi au responsabilitatea votului – adică pentru cei educaţi. Atunci cînd afirm că sînt comunist, mă rezum la a afirma că sînt total nemulţumit de ceea ce se întîmplă. Asta nu înseamnă că mi-aş dori o dictatură, cît de catifelată ar fi această. Însă, dacă ar fi să rezum numai interesele majorităţii, probabil că un stat în care toată lumea are un loc de muncă şi o locuinţă în care să vieţuiască ar fi de o mie de ori mai bună decît cea în care 20% nu lucrează, iar locuinţa are doar cel care poate, altfel eşti liber să dormi sub cerul înstelat. Cum s-o numi un astfel de stat? De ce ar trebui să fie el comunist? Şi nu o democraţie? Asta vă rămîne dumneavoastră să răspundeţi.

3) Părerea unui liberal declarat despre liberalismul din 2013 – mai este el liberalism sau s-a transformat în altceva? Soluţii pt PNL-ul din 2013.

Liberalismul anului 2013 nu poate fi altul decît cel al anului 1690. Glumesc. Sînt foarte multe care ar trebui amendate la Adam Smith, însă dacă ne referim la PNL, aş avea un singur comentariu. Ca liberal declarat faptul că din 2008 acest partid refuză să mă primească în rîndurile sale după ce mi-a văzut CV-ul nu înseamnă decît o confirmare a clientelismului ce domneşte în interior. Ca să nu mai spun că, în genere, stiindu-mi opinia despre toţi politicienii români (toţi fără deosebire) eu n-aş avea loc decît într-un partid care n-ar avea absolut nici o legătură cu nici unul dintre partidele care există astăzi. Iar pentru înfiinţarea unui nou partid există atîtea piedici încît să lăsăm hoţia să ne guverneze şi să-ncercăm să ne vedem de vieţile noastre, astea care se scurtează cu fiecare zi care trece…. Avem lucruri mai importante de făcut.

Comentarii închise la Si despre liberali …

Din categoria Dumb politics

23 de ani prea tirziu

Azi in Ziarul Gandul a aparut primul articol din ciclul  LISTA TORŢIONARILOR CARE TRĂIESC, care este facut in partenariat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. O initiativa laudabila dar …..

Motto :  Sloganurile care ucis Romania -„Moarte intelectualilor!”

„Jos cu fiii de chiaburi si legionari!”

„Nu vrem ca cei care au stat la caldura, in strainatate, sa vina acum si sa ne dea lectii”

România după 1990 a preferat să tacă şi să uite. Să uite că a fost din 1945 sub comunişti, să uite că toată elita intelectuală a ţării care nu a pactizat cu trădătorii vînduţi Moscovei a fost ucisă. A preferat să iasă în stradă şi să îi huiduie pe cei care susţineau Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi să susţină minerii atunci cînd băteau oameni pe stradă.

Pentru că poporul ăsta, atunci în 90 a preferat să tacă şi să vrea linişte, să vrea tăcerea impusă de un regim care provenea din rangul doi al structurilor comuniste care nici măcar nu dorea nici măcar democraţie pentru România, dorea aşa un soi de perestroika a la Roumaine cu influenţe balcanic – iliesciene şi numai pentru asta am ajuns acolo unde sîntem acum. Adică niciunde.

Pentru că în 90 nu s-a spus cum am ajuns în comunism, cine erau de fapt comuniştii şi cum am fost păcăliţi de către puterile occidentale, acum există epigoni ai lui Ceauşescu, Vadimi care îşi urlă paranoia la televiziunile poporului care sînt ele fecaloide soi urît mirositoare. Da bă, de voi ăia de la Antena 3 vorbesc!

Ne-au trebui 23 de ani să începem să vînăm foşti torţionari comunişti. Aşa şi? Asta trebuia făcut în 90! Nu acum! În 90 cîţi l-au aplaudat pe Petre Roman care îl scotea pe Coposu sau pe Cîmpeanu din sediul partidului striga “S-au demascat! S-au demascat!” Cîţi din cei care citesc acum articolul ăsta au fost acolo şi l-au aplaudat pe Roman? Cîţi?

Şi dacă cumva din tonul a ce am scris eu aici răzbate un pic de supărare să ştiţi că ea există. Ea există la cei care în 90 erau alergaţi de mineri, huiduiţi de gospodinele care vroiau linişte şi numiţi de bătrînelul ăla simpatic numit Ion Iliescu – Golani.

Drama naţiunii ăsteia e că nu am avut şi noi aşa cum au avut germanii un pastor Gauck care a deschis arhivele securităţii. Problema, în Germania, a fost mult mai bine rezolvată şi nu vezi acum, acolo, la 23 de ani după căderea Zidului Berlinului că mai apar mărturii despre ce făcea STASI. Iar cei care au făcut pactul cu STASI au dispărut de mult din politica Germană.

La noi în schimb e invers. Şi ne miră de fiecare dată cînd aflăm că X, Y sau Z au colaborat cu securitatea sau că da, încă mai trăiesc torţionarii anilor 45 – 64. Şi că surprinzător sînt fizic mult mai bine decît cei pe care i-au torturat. Ba mai mult se bucura de ce o mai fi acum în România, democraţie sau dictatură, nici eu nu mai ştiu exact.

 

Lecturi suplimentare :

Istoria mineriadelor din anii 1990-1991

Mineriadele anului 1990, democraţia sub bâte

Cum a fost pe 28 si 29 ianuarie 1990. Coposu, Iliescu si minerii. Fotografii istorice de Emilian Savescu

Un comentariu

Din categoria Greata cotidiana

Trei intrebari pentru un tinar teolog

 
Virtual Six: God has a plan for you Gaius. He has a plan for everything and everyone.
(Battlestar Galactica sezonul I )
 
Acum vreo lună am cunoscut un tînăr absolvent de teologie care mi-a întărit ideea ca viitorul Bisericii Ortodoxe Române este pe mîini bune. I-am adresat trei întrebări la care a avut amabilitatea să îmi răspundă.
Aveţi întrebările şi răspunsul lui mai jos:
 
Intrebari :
 

1) De ce biserica ortodoxă romană nu face nici un act recunoaştere sau o mică penitenţă vis a vis de participarea preoţilor în Mişcarea Legionară, fraternizarea cu comuniştii (ştiu că aici şi mai înainte e mult de dezbătut) şi mai ales îndîrjirea cu care a atacat biserica greco catolică ?

2) Lipsa de sprit ecumenic, sau de ce BOR nu îşi arată ecumenismul în public.

3) Cum comentezi chestia asta http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15149804-cand-mitropolitii-multumesc-hotilor.htm şi de ce BOR nu s-a arătat că şi sprijinitor al familiilor implicate în accidentul din Muntenegru?

Si de aici incolo aveti raspunsurile domnului Popică :

Apartenența BOR la mișcarea legionară nu a fost niciodată una oficială. Deși un fenomen de masă în rândul preoților, Patriarhul Miron Cristea a știut că partidele vin și trec, așa că nu și-a legat niciodată destinul de un partid anume. În privința fraternizării cu comuniștii, aș putea spune că nu e nici primul nici cel din urmă actor politic nonstatal care face pace cu puterea. Pur și simplu, e mai comod să fii Biserică docilă decât Biserică martiră. Vorba ta, e mult de dezbătut și, la nivel personal, nu mulți au puterea martirajului. Acesta, culmea, s-a manifestat mai degrabă la mireni. Îmi permit să judec anumiți episcopi (Doamne iartă-mă) din punctul de vedere al unei anumite lejerități cu care au primit încercarea colaborării cu organele statului român în perioada comunistă. Se putea menține o anumită distanță, chiar cu anumite prețuri. În legătură cu Biserica Română unită cu Roma, părerea mea este că jocul se referă, pur și simplu, la certuri imobiliare, dincolo de diferențele dogmatice. Văd o oarecare laxitate în lupta intelectuală cu Biserica Catolică și cu cea Unită. Știrile (din ultimele două decenii) ne arată certuri pe clădiri și terenuri, nu pe primatul papal.

În privința spiritului ecumenic, BOR face parte din Consiliul mondial al Bisericilor și participă la întrunirile acestuia. Mai este membră și în alte comitete și comiții de dialog intercreștin și interreligios. Apropo de manifestare publică, mi-a rămas în minte episodul în care PS Nicolae Corneanu s-a împărtășit cu catolicii, gest avangardist, aplaudat și huiduit deopotrivă:  Incredibil: Mitropolitul Nicolae s-a impartasit cu greco-catolicii! 

Faptul că BOR nu are decența să cântărească sursele donațiilor îmi cade cu un sictir greu de imaginat. Codul penal vorbește de la sine: 

Art. 269 Spalarea de bani
(1) Operatiunea juridica de orice fel, efectuata in scopul impiedicarii identificarii originii ilicite, a situarii, a circulatiei, a titularului real al dreptului de proprietate ori a existentei altor drepturi cu privire la un bun, de catre o persoana care, fie a cunoscut, fie a prevazut din imprejurarile concrete, ca acesta provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, chiar fara a cunoaste natura acesteia, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi .
(2) Fapta constituie infractiune si atunci cand aceasta a fost savarsita de autor sau de un participant la fapta prevazuta de legea penala din care provine bunul.
(3) Tentativa se pedepseste.

Greu de imaginat că departamentul juridic al Patriarhiei nu cunoaște această încadrare juridică. Da, este spălare de bani, în materie penală, iar în materie morală este arghirofilie. Faptul că autoritatea mea morală primește bani de la cineva condamnat recent pentru fraude mă pune pe gânduri. Iar croșeul trimis de Patriarhie către laicatul ortodox aruncă bunul simț în tomberonul vieții publice:

Ne mirăm că la un gest firesc de recunoştinţă se răspunde cu răzvrătire.

Poate onorabilul domn preot Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei ne-ar putea explica de ce nu se aduc mulțumiri publice voluntarilor Fundației Sf. Sava de la Buzău sau altor oameni mici cu suflet mare.

Oare bănuțul văduvei are aceeași valoare ca prisosul bogatului ?

Marcu cap. 12                    

41.
Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult.

42.
Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant.

43.
Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi.

44.
Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa.

O concluzie tristă pot trage: Biserica Ortodoxă Română și-a pierdut dimensiunea orizontală. Aclamația credincioșilor sau refuzul acesteia nu mai au nici o valoare în  fața administratorilor care au transformat Biserica într-o afacere profitabilă. Mahalagiii din Popa Soare, acum două secole, își aduceau preotul dorit de ei înapoi, caterisit prin mărturii false, și se puneau garanți pentru buna  sa purtare și a preotesei. Astăzi, creștinilor li se răspunde cu jandarmi:

Altminteri, nici „Vrednic este!”, parte a ritualului hirotonisirii, vorbe care, tradițional, ar trebui rostite de poporul care confirmă urcarea candidatului în treaptă, au fost luate credincioșilor, puse pe note și date corului.

Halal !

Comentarii închise la Trei intrebari pentru un tinar teolog

Din categoria Guest post

Dubla masura IV

De cîteva zile s-a a înfiinţat partidul Mişcarea Populară – partid pastorit prin Fundaţia Mişcarea Populară de către Traian Băsescu.

Pînă aici lucrurile sînt cît de cît clare, cam ştim cine face parte din el dar uitîndu-mă pe comentariile apărute post apariţiei partidului nu pot să nu remarc încă o dată că şi în acest caz funcţionează dubla măsură.

Comentatorii politici, pro USL şi PNL, dar şi cei ai opoziţiei, nu pot să nu remarce că partidul ăsta nou format are în componenta să o cantitate mai mică sau mai mare de traseisti.

Bun, în fond au dreptate, dar politica este curvă şi nu prea ţine seama de etică. Pe de altă parte traseistii ăştia nu pleacă dintr-un partid declarat de dreapta într-un partid declarat de stînga astfel încît să mă facă să mă facă să mă întreb care parte a doctrinei, aşa zis, de stînga promovate de către componenta principală a USL, PSD i-a atras. În fond dacă ne uităm puţin şi la opoziţie găsim mulţi foşti membri PSD, ba unii chiar foşti miniştri, sau membri PNL care nu s-au mai regăsit în partidul condus de Crin Antonescu.

Ca să nu o mai lungesc, domnii comentatori pro USL ar trebui mai întîi să se uite în propria ograda şi să vadă şi trasesitii care au ajuns pe la ei cum ar fi (nu vorbesc aici de clasicele cazuri Frunzaverde şi Stînişoară alea deja sînt greţoase):

Deputatul Marius Cristinel Dugulescu a demisionat din PDL şi trece la PNL:

Am ajuns la concluzia că dreapta în România poate fi clădită doar în PNL, cu oameni care nu promovează afaceri în folosul lor. Am considerat întotdeauna că un politician trebuie să fie modest şi să aibă responsabilitate, atît din partea oamenilor, cît şi din partea lui Dumnezeu. Nu am interese personale, nu am afaceri, vreau să fac politică în continuare în interesul cetăţeanului, atît timp cît oamenii vor dori, atît timp cît oamenii mă vor alege. Sînt mîndru că sînt timişorean şi cred că Timişoara are nevoie de un alt primar. Sînt aici să îl susţin pe Nicolae Robu pentru funcţia de primar pentru că am văzut treaba bună pe care a făcut-o la Politehnică şi mi-aş dori ca Timişoara să se transforme la fel

Senatorul democrat liberal de Alba Nicolae Dobra, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, s-a înscris în UNPR.

Senatorul Mihaela Popa a demisionat din PDL şi s-a înscris în PNL.

Am plecat din PDL şi mă voi alătura PNL pentru a construi acea democraţie pe care mi-o doresc pentru copilul meu, pentru a avea acele instituţii de îndrumare şi control care să funcţioneze nu să fie doar de control, nu doar de zăngănit de cătuşe sau intimidare.”

Şi astea sînt cazurile cele mai modeste.

Aşadar dubla măsură se aplică plenar în ţara asta, nu numai în viaţa de zi cu zi ci şi în politică.

George Carlin – Why I Don’t Vote

Comentarii închise la Dubla masura IV

Din categoria Greata cotidiana, Political Zombies

Cum să devii irelevant în cinci paşi.

Pasul unu :
Alegi un incompetent în fruntea partidului şi îl susţii la prezidenţiale. El pierde alegerile de pe locul trei şi susţine candidatul fix de altă culoare politică decît cea pe care a avut-o partidul pînă la acel moment. Pierzi alegerile.
Pasul doi :
După alegeri te prinzi că partidul tău nu o sa facă în vecii vecilor mai mult de 20 % în sondaje şi încerci să îţi găseşti aliaţi. Mai întîi dai afară din partid pe singura femeie care avea anvergura politică dar care păcătuise pentru că colaborat cu securitatea. Te aliezi apoi cu un mini partid care este condus de un fost securist dovedit şi chestia asta nu ţi se pare o încălcare a principiilor enunţate mai devreme. Avantajul mini partidului este ca detine o televiziune si destui lingai care sa se preteze la propaganda fecaloida care va urma.
Pasul trei :
Îţi radicalizezi discursul şi reuşeşti să atragi atenţia partidului carea a avut candidat la prezidenţiale şi s-a bucurat o singură noapte de o victorie incertă. Alianţa ta are o televiziune, deci un atu major pentru a intra în alianţă partidul care ţi-a alergat liderul în anii 90, urlînd din tot bojocii “I-am demascat, i-am demascat” Te aliezi cu partidul cu pricina şi începi să faci ba grevă parlamentară, ba televiziunea aliată transforma un protest cetăţenesc în mişcare politică aducînd pe acolo stegari daci şi greviste ale foamei cărora le era foame de funcţii.
Pasul patru :
Partidul tău atrage toţi trădătorii de la partidul advers. NU ai nici un fel de discurs politic decît “Jos”, nu ai program politic nu ai viziune de ansamblu. Faci o moţiune de cenzură pe o temă benignă şi surpriză moţiunea trece cu ajutorul trădătorilor de care am vorbit mai sus. Cu ocazia asta ajungi la guvernare, schimbi regulile jocului în timpul jocului, te dai isteţ, eşti za mazar end za fazar of za republic. O iei în bubă la referendum, toată Europa s uite la tine cis şi nu îi place discursul tău anti european, naţionalist găunos şi plin de platitudini. Eşti izolat. Nu că te-ar interesa.
Pasul cinci :
Cîştigi alegerile generale în alinata, proporţia e de 2 la 1 în favoarea partidului mai mare, primeşti transporturile, justiţia, economia şi internele. În şase luni pierzi justiţia pentru că eşti leneş şi nu vrei să nominalizezi un candidat deşi şeful mare a zis să o faci repede. Eşti capră rîioasă cu coada sus pe spinare şi te plouă în cur. Pierzi transporturile sau nu le pierzi da ventilatorul cu fecale ţi-a aruncat în faţă un infractor pe care tu îl susţii pînă în pînzele albe. Vrei să devii şi mama şi tatăl constituţiei. Nu poţi pentru că a) eşti istoric, dar slab b) nu ai idee cu ce se mănîncă dreptul constituţional. Iese o varză care varză rămîne în pronunţare sine die pentru că iarăşi CCR ţi-o trage la gioale şi îţi spune că nu schimbi regulile în timpul jocului. Mai ai ministerul economiei, sau ce a mai rămas din el pentru că poetul care e ministru acum sau ministrul care a fost poet o dată a pierdut trei departamente care s-au transformat pe şest în ministere. Mai ai internele, şi alea chele de substanţă, şi cam atît.

Cinci paşi simpli pentru a deveni irelevant şi pentru a descoperi că eşti o sită prin care apa trece ca şi cum tu nu ai exista.
Viaţă pierdută aiurea.
Şi în plus eşti profund antipatic multor persoane (dar asta nu este un criteriu de luat in considerare).

Comentarii închise la Cum să devii irelevant în cinci paşi.

Din categoria Political Zombies

Intelectualii ciclotimici si cunoasterea apofatica

De la un timp încoace constat că, prin partea opoziţiei – că dreapta nu o mai putem numi –, a devenit o modă de a te lua de cîteva personaje. Cu aceeaşi încrîncenare cu care cei de la USL se luau de Traian Băsescu, opozanţii de acum ai celor dintîi au găsit diverşi ţapi ispăşitori pentru toate relele care se întîmplă în partea asta de politică.

Să fim înţeleşi, nu iau apărarea nimănui, dar cred că dacă un om este nul politic, nu îl critic nonstop – că devine contraproductiv –, ci îl ignor. Ignorarea este cea mai bună armă pentru a scăpa de astfel de personaje. Faptul că e înjurat la fiecare trei postări sau cînd apare la televizor nu face decît să scîrbească lumea de ce se întîmplă în sînul opoziţiei, iar, pe de altă parte, celui criticat îi dă aripi şi îl face să creadă că e mai vizibil aşa.

Mă rog, acum fiecare doarme cum îşi aşterne.

Şi cazuri sînt destule! Una care vorbeşte gura fără ea şi, da, e de vină că a dat la localele din Bucureşti cel mai prost candidat pe care l-a avut partidul ăla vreodată. Vorbesc despre Prigoană şi pliciul său, unul care crede că a fi votant de dreapta înseamnă musai să ai studii la Sorbona şi să ştii din prima ce e cunoaşterea apofatică (că-mi place mie termenul ăsta şi m-a cucerit pe viaţă).

Dar dacă îi ignoraţi? Dacă nu le mai daţi atenţie? Dacă îi lăsaţi să fiarbă în suc propriu? Faptul că le spui o dată la două-trei zile că nu au ce căuta în politică nu îi face să îşi dea seama de penibilitatea poziţiei lor. Atît sînt de plini de ei şi cred în importanţa misiunii lor pe acest pămînt, încît nu vor înţelege că cel mai bun lucru pe care îl pot face e să tacă.

Din păcate, ei nu îşi dau sema că a fi în opoziţie mai întîi înseamnă un pic de penitenţă, un pic de modestie şi abia mai apoi poţi începe să dai din gură. Ei nu înţeleg că a fi încorporat în ceea ce a mai rămas din opoziţie nu înseamnă a avea legături numai cu doctori docenţi sau cu intelectuali (apropo, le-a pus cineva întrebarea cum definesc ei intelectualul? Şi de ce intelectualul român trebuie să fie aprioric de dreapta?), ci şi cu Gică de la sculărie (că şi ăla e om şi vrea să plătească taxe mai puţine) şi cu Paraschiva plugăriţa (că şi ea e om şi vrea şi ea să îi fie mai uşor la muncile cîmpului şi să nu mai depindă de samsarii din pieţe care îi dau un preţ de mizerie pe produsul muncii ei).

Dar, ca să dea ochii cu Paraschiva şi cu Gică, omul din opoziţie trebuie să ştie să se coboare la nivelul lui şi mai ales să nu se cace pe el că, vezi doamne, îl vede protipendada intelectuală stînd de vorbă cu nişte nima’n drum, coate-goale, mațe-fripte. Şi mai trebuie să ştie ceva ăştia din opoziţia democrată – lui Gică şi Paraschivei trebuie să le prezinţi candidați credibili, candidați care să inspire încredere și care să dovedească că ştiu ce este de interes pentru popor. Nu să fii declarativ de dreapta şi să aprobi sau să lupţi împotriva stîngii cu măsuri de stînga.

Da’ cine-s eu să zic toate astea – un ciclotimic (Ciclotimia – denumita si tulburare ciclotimica, este o forma usoara de tulburare bipolara. La fel ca si tulburarea bipolara, ciclotimia este o afectiune cronica a dispozitiei.)care vede că orice ar zice unul şi altul şi oricîte argumente de bun-simţ ar da, nu are calibrul intelectualului român care face politică pe bază de clasă, cultură şi stare socială.

Comentarii închise la Intelectualii ciclotimici si cunoasterea apofatica

Din categoria Dumb politics, Greata cotidiana, Political Zombies

Fara jena, fara rusine !

 

Motto : When threatened, fight. (Proverb Klingon)

Am citit ieri un articol despre ruşinea de a fi român în străinătate. De la graniţele României cu Ungaria încolo, sentimentul de ruşine copleşeşte scriitorul acestui articol pentru că vede în jurul lui numai oameni de slabă calitate, subcalificaţi, care fac toate muncile pe care un occidental nu le-ar face, sau hoţi.

Din păcate, trebuie să îl anunţ că nu există oameni de slabă calitate, iar dacă sînt subcalificaţi şi nu pot să facă decît munci simple, nu înseamnă că trebuie să ne fie ruşine de ei. Munca nu te omoară decît atunci cînd ai un accident, în rest nu te face decît să trăieşti mai bine decît în ograda pe care ai părăsit-o.

Am fost plecat din ţară o bună bucată de timp, dar nu mi-a fost niciodată ruşine să spun că sînt român. Nu aveam de ce să îmi fie ruşine – îmi cîştigam pîinea cinstit şi respectam regulile statului în care mă aflam. De ce-ar fi trebuit să-mi fie ruşine?

Ruşinea de noi, de noi ca naţie, e o reminiscenţă a comunismului care a aplatizat orice sentiment de mîndrie, lăsîndu-l liber numai pe cel de a fi mîndri că sîntem daci. Şi urmările se văd şi azi. Tracologii sînt într-o mare vogă acum.

Partea proastă e că noi, ca naţie, nu avem sentimentul că sîntem aparţinători la o mare civilizaţie – așa cum sunt ungurii, slovacii, cehii, austriecii, ca să dau numai cîteva exemple. Singurul loc, dar şi acolo este uşor estompat de noua migraţie din timpul industrializării, este Transilvania.

Cînd vrem să fim mîndri, ne alegem prost momentele, cazuri în care în nu ştiu ce emisiune x sau y din ţara z se rîde de noi. Aşa, şi? Dacă stăm să ne uităm pe hartă, francezii rîd de belgieni, belgienii rîd de olandezi, iar ăştia din urmă rîd de nemţi, care rîd de austrieci, care rîd de cehi şi de unguri, care rîd de sîrbi şi de români, care şi ei la rîndul lor rîd de bulgari şi de evrei, şi aşa mai departe. Sînt bancuri, băi, nu e viaţă în timp real!

Ar trebui să fim mîndri de alte lucruri, dar noi ne-am încăpaținat să dovedim că radiatorul e o invenție românească şi că Petrache Poenaru a inventat stiloul (da, l-a inventat, dar a avut parte de un PR prost). La fel am putea să fim mîndri dacă am avea un proiect de ţară, dar nu avem.

Faptul că acum avem o istorie bogată nu înseamnă că ştim să o valorificăm, nu numai pentru turism, dar şi pentru noi.

Ruşinea e un sentiment care nu are ce căuta cînd vorbim despre o ţară sau despre un popor.

Ruşinea e individuală şi se poate referi doar la indivizi. Nu la popor sau ţară.

Comentarii închise la Fara jena, fara rusine !

Din categoria Miorita laie laie bucalaie