Despre sfert, Matrix si virgine.

SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru părți egale în care se poate împărți un întreg; a patra parte dintr-un întreg; fîrtai. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cît a patra parte (sau cît trei părți) din întreg. ◊ Expr. Trei sferturi = poziție a capului intermediară între poziția din față și cea din profil. 2. (Înv.) Dare în bani reprezentînd a patra parte din bir și plătibilă de patru ori pe an. [Var.: (reg.) șfert s. n.] – Din şl. četvrŭtŭ.

Bun, acestea fiind spuse de la bun început să ne uităm la definite a doua a şfertului  : Dare în bani reprezentînd a patra parte din bir și plătibilă de patru ori pe an.

Am citit azi acest articol :  “Fiscalitatea fanariotă, o lecţie de istorie pentru Guvernul Ponta” de pe blog-ul lui George Damian  şi m-am amuzat cît de relativ poate fi sfertul în ţările române.

– Mavrocordat în 1739 defineşte sfertul ca fiind plătibil în patru rate – logic
– Racoviţa în 1741 mai adaugă un sfert, al cincilea !
– Mavrocordat  în 1745 reuşeşte imposibilul, şi înfiinţează un al şaselea sfert  !
– Ghica în 1748 rămîne fidel principiilor şi păstrează cele şase sferturi  !
– Constantin Racoviţa între 1753 – 1756 reuşeşte performanţa de a strînge mai multe sferturi, numărul lor nefiind precizat de istorici !
– Constantin Mavrocordat, 1756-1758 – revine la logica iniţiala şi sfertul redevine plătibil în patru rate !
– Scarlat Ghica, 1758 – 1761 – se întrecea pe sine şi defineşte sfertul ca plata lunară deci 12 sferturi  !

Citind toate astea nu mă mai miră acum că onor “Cel mai bun guvern” din istoria contemporană a României caută să mai pună cîteva taxe. 

Ştiu că guvernul româniei este un guvern constrîns de datoria lui socială şi firească, de stînga, să mărească dimensiunea  rîului şi a ramului precum şi toate celelalte dar, surpriză, românul este învăţat să se ferească de taxe mai ceva decît Neo din Matrix în celebra scenă a duelului cu agentul Smith.

<begin Moment publicitar>

Români ferindu-se de taxele puse de catre guvern.

<end Moment publicitar>

Din păcate, guvernul poate inventa oricîte taxe doreşte, de la taxa pe silicoane puse sponsorizatelor de către mai burtoşii lor sponsori, pînă la taxa pe flegmă pe stradă (aici ar face bine să o facă) căci dacă recuperarea taxelor de la cetăţeni este deficitară, tot nu îi vor ajunge banii. Asta una. A două ar fi că el, guvernul ce cu onor ne conduce, nu ştie clar cîţi sîntem plătitorii de taxe (cu excepţia celor arondaţi partidelor care dacă nu plătesc taxe se fac cu voie de la şeful partidului aflat la conducerea României) si cîti nu sînt şi deci nu ştie cam cîţi bani va lua. A treia ar fi asta : Dacă la ANAF- ul “greşeşte”,  în principiu, contribuabilul este cel vinovat, mi s-a întîmplat asta atît pe persoană fizică cît şi pe persoană juridică, că deh, cine te pune bă să faci afaceri în România.  ANAF-ul e ca virgina care vrea să se păstreze castă dar foloseşte sexul anal pentru a se satisface.

Ca şi premierul nostru care suferă de dedublarea personalităţii ANAF-ul reuşeşte astfel să devină ex-aequo prima proastă a ţării. Cu personalitate multiplă.

Închei, citînd din Vlad Petreanu :
“Am, în consecinţă, o senzaţie de epuizare urmărind personajul. Miercuri, de exemplu, a mai comis un asalt zglobiu asupra logicii şi bunului simţ, cînd a acuzat Curtea Constituţională că “sprijină evaziunea fiscală”. (de aici).

Damnant quodnon intelligunt*

Pentru ca să poţi lucra la ICR trebuie să fii bun cu animalele şi cu copii. Probabil acesta a fost gîndul celor din guvern cînd l-au numit pe Vali Iovan pe postul de Secretar General Adjunct al ICR.

<begin Moment Publicitar>

Post coitum omne animal triste est, sive gallus.

<end Moment Publicitar>

Pentru cei care nu cunosc semnificaţia ICR aceste este Institutul Cultural Român.

Bun, probabil domnul Iovan este un bun profesionist ceeace îl recomandă pentru funcţia asta.

Experienţa lui de fost angajat la DSVSA Dolj şi DGASPC Dolj, în cancelaria prefectului de Dolj, în perioada mandatului de prefect al lui Florin Stancu, dar şi în aparatul MAI, la Secretariatul de Stat pentru Comunităţi Locale îl recomandă pentru rolul de propăşitor al culturii române.

Obstinaţia cu care USL-ul a emasculat această instituţie culturală era demnă de ceva mai bun.

Bomba atomică numită Marga propusă de liberali la conducerea ICR şi-a făcut datoria. A pulverizat totul în calea ei şi a adus în prim plan caloriferul ca şi inventie românească.

Acelaşi ICR a trecut în mîinile lui Lilian Zamfiroiu fost scrib la ziarul “Universitatea Comunistă” unde a scris de bine de Cîrmaci şi a făcut antren la Radio Vacanţa.

Mi se pare normal ca în ţara în care Ministerul Sănătăţii este condus de un contabil de CAP – atît au avut liberalii mai bun – unde primul ministru este un plagiator dovedit, doi miniştri din guvernul condus de personajul de mai sus au fost şi ei dovediţi ca plagiatori şi în fiecare zi aflăm de inculpări pentru evaziune din cel mai cinstit parlament pe care l-a dat istoria politică română, un institut care se ocupă în principal cu promovarea culturii române să fie condus ce către un fost securist dar care “nu a semnat nici un angajament” şi un jurist care a lucrat la direcţia sanitar veterinară.

Istoria stă pe margine rîde şi ne scuipă seminţe în cap.

*) Ei condamnă ceea ce nu inţeleg (lat)

Care intelectuali ? Care cultura ?

După 1947 România nu a mai avut nevoie de intelectuali. Ei au murit, asasinaţi de comunişti în închisori.

Comuniştii nu au avut nevoie de un Constantin I.C. Brătianu, de Gheorghe I. Brătianu, de Ion Flueraș, de Anton Golopenția, de Gheorghe Grigorovici, de Alexandru Lapedatu, de Iuliu Maniu, de Gheorghe Manu, de Alexandru Marcu, de Tiberiu Moșoiu, de Constantin Pantazi şi Ion Pantazi, de Constantin Titel Petrescu, de Hans Otto Roth, de Gheorghe Tașcă, de Mircea Vulcănescu, de Mihail Manoilescu. Aceştia sînt o parte din cei care au murit.

Alţii au supravieţuit – Lena Constante, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Constantin (Ticu) Dumitrescu, Paul Goma, Sergiu Grossu, Iuliu Hossu, Șerban Papacostea, Ion Pillat, Nicolae Steinhardt şi alţii.

Unii dintre ei au trăit să vadă şi moartea comunismului, în Decembrie 1989, dar şi refacerea lui prin neocomuniştii arondaţi lui Ion Iliescu şi Petre Roman, mascaţi în FSN.

În ’90, pe străzile Bucureştiului se striga “Moarte intelectualilor!”

Douăzeci şi trei de ani mai tîrziu nu se mai strigă pe străzi “Moarte intelectualilor!”, nu mai are cine, iar o parte din intelectuali au plecat, și cei care au mai rămas sînt înjuraţi în mod constant de adevăraţii intelectuali ai ţării, mihai gîdea, mircea badea, mugur ciuvică, corneliu vadim tudor şi alte scursori, cutre şi lepre de aceeaşi teapă ca ei.

Nu, românii nu au nevoie de un Patapievici, nu au nevoie de un Cărtărescu, nu au nevoie nici măcar de un Pleşu, la fel cum în trecut nu au avut nevoie nici de un Mircea Eliade, nici de un Ionesco, nici de Brîncuşi, nici de Enescu, nici de Emil Cioran.

Noi avem nevoie de vulgaritatea Antenei 3, de Mynele TV, de Guță, de Adrian Copilul Minune, de un Pițurcă în fotbal, de un Ponta în ştiinţe juridice, de un Crin Antonescu în istorie, de un Sabin Bălaşa în pictură.

Noi avem nevoie de oportunişti care să ia minţile celor care în ’90 au strigat “Moarte intelectualilor!”, de hoţi ca Adrian Năstase şi Cătălin Voicu, de impostori, de falsificatori ai biografiilor, de plagiatori şi de nimicuri care reuşesc să otrăvească aerul cu prezenţa lor în cultură, viaţă politică şi naţie.

Cu acest text pot da apă la moară celor cărora le place să caute legionari în 2013 şi au agende politice de trei parale.

Eu.

P.S. am scris acest post după ce mi-am adus aminte că ieri dimineaţă am citit asta:

Patapievici la Cluj (I). Primele declaraţii după un an de tăcere: “Nu voi mai fi un intelectual public. Mi-a ajuns”

Şi asta, ieri-seară:

Patapievici la Cluj (II): “Marga a distrus tot la ICR. A văzut o mână? A tăiat-o. A văzut un picior? L-a mutilat. A văzut un ochi? L-a scos”

Scurta de luni. VI

La alegerile parlamentare din decembrie 2012, aşa cum am mai spus, împotriva actualei opoziţii USL-ul putea să pună şi o maimuţă să candideze (nu e cazul lui Gigi Becali – el e un gibon). Neamul românesc rezident în Colegiul Uninominal 17 l-a ales pe Bogdan Diaconu.

Acum nu ştiu care e densitatea de maghiari din sectorul 4 şi din colegiu dînsului dar parlamentarul lor se luptă domnule cu iredentismul maghiar şi cu UE din toate poziţiile. (eu cunosc un singur maghiar din Berceni, pe Bartha Gyula,era atit de maghiar încît nu stia o boabă ungureşte)

Domnul Diaconu, tînără speranţă a PSD, e un mic Vădim cu diferenţa că el, încă nu are o problemă prea mare cu ţiganii şi nici cu evreii. Are blog pe site-ul ziarului Adevărul unde combate cu cerbicie tot ce e maghiar în România. Bun, nici ăia nu sînt uşa de biserică dar de aici pînă al isteria cu ne fură ţară e distanţa mare. Mare de tot.

Nu pot să nu remarc prezenţa domnului Deputat care comentează politică româneasca externă – da bercenari, el se pricepe şi la asta –  pe site-ul de largă respiraţie Vocea Rusiei, cunoscut fiind faptul că acest post de radio are o atitudine democratică şi care îndeamnă la înţelegerea cu poporul rus.

Cunoscută fiind vechea prietenie dintre cele două popoare, rus şi român, prietenie care s-a soldat cu răpirea Basarabiei, în 1812, considerarea României Mari ca stat imperialist după 1918 şi înfiinţarea  Republica Socialistă Sovietică Basarabeană  în 1917, care ulterior a devenit Transnistria, reocuparea aceleaşi Basarabii în 1940 în urma pactului Ribbentrop – Molotov, ocuparea ţării după 1944 şi SovRom-urile de după şi sprijinirea comuniştilor nu pot decît să îi urez succes Domnului Deputat de Berceni succes în activitate.

Mai răsfiraţi băieţi, mai răsfiraţi !

A Time for Choosing

Public servants say, always with the best of intentions, „What greater service we could render if only we had a little more money and a little more power.” But the truth is that outside of its legitimate function, government does nothing as well or as economically as the private sector.

De aici

Bestiar III

Controversat om de afaceri – formă de alint jurnalistic pentru un bişniţar care e pus sub acuzare pentru diverse înşelăciuni.
Licurici – animal cu o luminiţă în cur. Face parte din fauna Statelor Unite ale Americii. Entomologii politici din România îl vînează sălbatic.
Economie – concept vag al politicianului român despre ce ar trebui să se întîmple în ţară.
Deputat – în general aduce vag a om. Nu ştie a se exprima în vreo limbă de mare circulaţie dar nici într-una de mică circulaţie, cum ar fi limba română.
Legionari – guvernul se screme să îi găsească. Ei sînt atît de bătrîni încît stau pe loc să fie găsiţi. Nu participă la manifestaţii împotriva guvernului.
Fuziune – Topire a unui corp la o temperatură mai înaltă decît temperatura mediului ambient.
Lunetă – obiect care este spart periodic către unii protestaari (vezi Legionari).
Comisie Parlamentară – Mod elegant de a îngropa o problemă de care vrei să scapi. Ştii cînd o creezi nu ştii cînd o dizolvi. De obicei ea sublimează o dată cu alegerile parlamentare.

Alegeri/Referendum – Moment de incantaţie şamanica pentru aducerea la viaţa a morţilor. Teleormănenii au deja o tradiţie veche de cel puţin 2050 de ani.
Eco-anarhist – concept sociologic asociat uneori cu legionarii de mai sus. Nimeni nu ştie cine sînt dar dacă vorbeşti de ei devii deschizător de drumuri.

Atonia* galagioasa.

Cînd eram puşti, exista o veşnică dispută vizavi de cine e mai bun: Rambo sau Terminator vs Chuck Norris.

Mai tîrziu a apărut disputa Windows versus Linux versus iOS.

Niciuna dintre cele două dispute nu este mai sanguină decît disputa din opoziție în ceea ce privește cine face unirea, fuziunea, încorporarea sau cum vreţi să îi spuneţi acţiunii de a aduce laolaltă toate partidele, forumurile, ONG-urile, iniţiativele de dreapta.

Şi dă-i şi luptă, neicusorule, şi careta făcea troanca-troanca-troanca… cam aşa e acum.

Azi-dimineaţă am văzut un post al lui Adrian Papahagi, care demonstra matematic de ce Cătălin Predoiu ar putea pierde ruşinos alegerile din 2014.

Citez:

“De ce nu poate fi domnul Predoiu candidatul dreptei la alegerile prezidențiale?

Principial, fiindcă nu poate fi asociat cu niciun program de dreapta (la Justiție, a fost un executant al reformei Băsescu-Macovei și un supraviețuitor, nimic mai mult); fiindcă nu e o voce publică recunoscută în apărarea cu orice risc a unei valori (precum Boc – ieșirea din criză, MRU – debaronizarea, Macovei – justiția, Funeriu – învăţămîntul, Baconschi – doctrina creștin-democrată, Preda – democrația internă); fiindcă nu este nici măcar liderul propriului partid, în care a intrat prea sus și prea abrupt, ceea ce nu le place pedeliștilor; fiindcă nu a fost niciodată validat electoral. În plus, declarațiile recente ale Președintelui îl dovedesc înclinat spre compromis cu PSD și PNL și obsedat de propria ascensiune.

Matematic:

1. Fiindcă nu este susținut de Traian Băsescu, ceea ce înseamnă că pleacă din start cu un handicap de cel puțin 10%.

2. Fiindcă nu este susţinut de celelalte forțe de dreapta, așa mici cum sînt ele acum, ceea ce înseamnă încă un handicap de 10% (PMP, singur, are 7% în ultimul sondaj de care am știre, iar MRU e mult mai profilat ca prezidențiabil).

3. Fiindcă, probabil, nu va fi susținut nici măcar de toți colegii din PDL, cărora le-a fost impus în cîteva luni ca prim-vicepreşedinte, prim-ministru din umbră și candidat la prezidențiale (3 în 1!). Mulți dintre ei ar prefera un pedelist adevărat, ca Emil Boc, Gheorghe Falcă sau Elena Udrea. Asta înseamnă încă un handicap de circa 5%.”

 

Bun, eu ştiu că istoricii nu stau prea bine cu matematica, nu cer să cunoască matematica nici politicienii, dar să afirmi atît de sigur că cineva o să piardă nişte procente, tre’ să te bazezi pe ceva.

Eu vin şi întreb aşa:

10% din ce? Din susţinătorii preşedintelui? Care e argumentul, că notorietatea lui Băsescu si a lui Ugureanu ţine de paliativ la o stare comatoasă.

10% din cei 7% pe care îi are PMP, pentru că nu e susţinut de celelalte forţe de dreapta? Dar cît au celelalte forţe de dreapta? Păi, mă uit numai la două sondaje de opinie din luna asta şi văd că PMP are între 3 şi 5%.

Despre ce vorbim noi aici? Pragul electoral este de 5%! Deci voturile astea sub prag se duc către alt candidat. Şi s-ar putea să fie o surpriză ca toate să se ducă către unul de altă culoare politică.

Reiau aici ce spuneam acum vreo două săptămîni, că PSD poate cîştiga singur alegerile, fără prea multă durere de cap:

Stînga se compune din PSD + UNPR (care e tot un fel de PSD, dar cu Miki Şpagă la butoane), dreapta se compune din PDL, FC, PNŢCD, IRL şi, într-un fel, din PNL (care, mă rog, nu prea mai e de dreapta, deşi unii vor să creadă asta).

Sau, ca să înţeleagă şi domnul Papahagi ceea ce spun:

PSD + UNPR = 1, că’s de’o mamă, bă!

PDL = 1, că are infrastructură.

FC+PNŢCD + PMP = 0,5, că 1 tot nu fac, oricît s-ar strădui.

Bine, sînt eu ciclotimic şi fac parte din gloata ineptă dar mă gîndesc că dacă tot vreţi să veniţi cu ceva nou, atunci chiar veniţi cu ceva nou, nu reciclat, nu fuziune.

Eu

*) Atonie