Bestiar VI

Hahaland – România
Purtător de cuvînt – un om care îţi spune că trăieşti bine deşi tu constaţi că nu mai ai bani de hîrtie igienică şi încerci să foloseşti brusturi care irită. Nu reuşeşte întotdeauna dar îi place să creadă că a învins.
Daniel Chitoiu – contabil mononeuronal care reprezintă coada de topor a PSD în PNL.

Buget 2014 – un sumar al cheltuielilor şi al veniturilor pentru guvernul Român care trăieşte din impozite luate cu două mîini şi împarte cu patru mîini clientele politice.
Taxe locale – taxe care de obicei ajung în buzunarul statului deşi sînt încasate de comunităţi


Regionalizare – transformarea mărcilor, ducatelor şi baronatelor în republici semi-independente. Singurul ducat care va rămîne aşa cum a fost va fi Constanţa unde Ducele de Petit Pois va organiza carnavaluri şi iarna dar mai ales vara.
Invectivă/înjurătura – expresie folosită cu succes de ambele tabere. Cel mai original cîştiga întotdeauna.
Autostradă – drum ipotetic de care se ocupă Ministrul Marilor Proiecte Dan Sova. În România e de 5 ori mai scumpă decît în Muntenegru pentru drumul cel mai greu se face la cîmpie.


Tănase Scatiu – personaj din literatura română care poate fi interpretat cu succes de către oricare dintre membrii guvernului. Moare la final ucis de ţărani.
Jurnalul NaţionalVölkischer Beobachter în limba română.
Dan Voiculescu – hidos, rău, turnător, fariseu şi semidoct. Personaj toxic  aflat în alianţa cu PNL condus de Crin Antonescu. Brătianu rîde de sus şi scuipă seminţe de pe şanţul din jurul raiului.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Dumb politics, Greata cotidiana

Un răspuns la „Bestiar VI

  1. Coreeeeect ! Maxima aia cu autostrada !