Bestiar XIV

Muntenegru – loc în care a avut loc un accident iar guvernul român a acţionat exemplar trimiţînd toată flota de avioane de transport după ce accidentaţii morţi şi vii au salvaţi de muntenegreni.
Onoare – sentiment care lipseşte oricărui conducător politic român cînd vine vorba de demisie. Rimează cu oroare.
Fanfaron – Radu Stroe.


Studio TV – sală de şedinţe a guvernului USL în care se desfăşoară cea mai mare parte a activităţii ministeriale. Victor Ponta dă bine in HD.
Linşaj mediatic – moment la zile în care spui că guvernul este impotent şi el spune că a luat Viagra în urmă cu 20 de minute. Viagra nu a avut efect.
Dezvrăjirea – stare de uimire în care cel care şi-a pus speranţele în USL se vede depăşit de situaţie pentru ca  şi USL-ul este şi el la rindul lui depaşit de aceeasi situaţie.

Catastrofă – moment neplăcut din viaţă în care deşi eşti rănit trebuie să te descurci simplu.
Roată – element inventat în epoca bronzului, descoperit de Victor Ponta care a mai descoperit-o o dată săptămîna asta declarînd că e vina lui Băsescu că poporul nu a avut acces la ea atîta vreme.
Radu Stroe – fanfaron, da’ parcă am mai zis asta.

Hambar – Domnu’  Gidea, repetati după mine : H A N G A R. Da ? Hangar nu hambar. In Hangar stă avionul, in hambar stau grînele.

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Dumb politics, Greata cotidiana

5 răspunsuri la „Bestiar XIV

  1. Gidea este o persoana cu adevarat competenta…acela a fost un moment mic de ratacire, oboseala, stres si agitatie….cu totii mai gresim.

  2. Domnu’ hambar n-aveţi cîtde capabil e Gâdea!

    • Domnule I.T. Morar,

      Într-adevăr, eu eram convins că e un hambarnist calificat. Except Mr. Nobody, I’m not perfect. 😀

  3. Muntenegru – o ţară care are mai mulţi Todić, Trifunović şi Đurđević, decât are România Todea, Trif şi Giugiu.
    Onoare (la politicianul român) – un ac în carul cu onoruri; care rimează cu favoruri.
    Fanfaron – unul care se mândreşte că ştie totul despre nimic şi nimic despre ce trebuie.
    Studio TV – poligon în care sunt încercate armele politice care vor creşte cuantumul pierderilor colaterale.
    Linşaj mediatic – tratament jurnalistic aplicat întotdeauna Nouă de Ceilalţi.
    Dezvrăjire – ratarea ruşinoasă a unui priveghi prin resuscitare.
    Catastrofă – o întâmplare nefericită după intervenţia salvatoare a autorităţilor.
    Roată – componentă versatilă a unei căruţe, care în timp a devenit din rotundă pătrată.
    Radu Stroe – politician în al cărui al 3-lea ministeriat chiar s-a întâmplat ceva.
    Hambar – formulă uzitată de cineva care-şi închipuie că are habar, dar este un pic ezitant.

  4. Pingback: Bestiar IV | UN TARAN,DAR CE TARAN!