Scurta de luni XVII

Românistian – Tîmpitopole

03/02/014

– Domnule Prim Ministru Victor Ponta,
– Domnule Preşedinte al  Senatului Crin Antonescu
– Domnule Preşedinte al Conservator Dan Voiculescu, pardon, “ăla micu’ ” că îmi scapă numele.
– Domnilor Preşedinţi ai PDL, FC, PMP şi PNŢ-CD,

Doresc să vă mulţumesc pentru că în sfîrşit v-aţi decis cînd să ţineţi alegerile  europarlamentare şi cele prezidenţiale.
Avînd în vedere  că le-aţi anunţat încă din dată de 2 Februarie 2014 – cunoscută popular ca ziua internaţională a zonelor umede in unele state sau Ziua Cîrtiţei in SUA, cu ajutorul domniilor voastre voi beneficia de o reducere substanţială la bilete de avion pe care mi le voi cumpăra pentru a petrece cîteva zile libere într-o ţară, oricare, mai civilizată şi mai logică decît această pe care o conduceţi său pe care doriţi să o conduceţi.

Astfel : 
Preţ bilet avion Bucureşti – Praga şi retur  x 2 persoane = 245 euro
Preţ bilet de avion Bucureşti – Nisa şi retur x 2 persoane  = 202 euro

Aştept cu nerăbdare data în care se va ţine referendumul pentru constituţie ca să ştiu care va fi următoarea perioadă în care mă voi bucura de binefacerile democraţiei occidentale şi de o bere bună, evident. Presupun că voi fi la Viena şi la Bratislava berea neagră e ieftină iar şniţelul vienez cu salată de cartofi este foarte bun.

Aceeaşi recomandare o am pentru toţi cei care fie au votat actuala guvernare şi se simt păcăliţi fie pentru cei care nu au votat actuala guvernare şi constată că opoziţia lor e mai slabă decît opoziţia noastră şi nu işi fac treaba, dar tot ei se bat pentru putere.

Cu stimă

Un viitor non – alegător, non – votant. 

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Dumb politics, Greata cotidiana

2 răspunsuri la „Scurta de luni XVII

  1. Mi-a plăcut „scurta”. E rotundă. Comentez însă un pic încheierea.

    Eu am votat USL şi nu mă simt păcălit, pentru că nu mi-am făcut iluzii. Şi am votat-o în special pentru că unii trebuia să plece acasă de urgenţă.
    O singură dată am jucat tontoroiul la alegeri: pe 17 noiembrie 1996. M-am lecuit.
    N-am ratat nici o prezenţă la alegeri. Fie că am votat DA sau NU la referendumuri, ori am ales sau am respins prin anularea votului la celelalte scrutine am militat întotdeauna măcar pentru participarea politică la urne. N-aş putea tocmai eu să fac rabat la asta.

  2. si aici tot un viitor non votant…