Scurta de luni XXI

Neantul a vrut să rîgîie separat şi astfel s-au despărţit apele în USL rezultînd un USD şi un PNL oarecum independent. Independent de orice şi faţă de doctrină şi faţă de electorat şi faţă de de cei care l-au votat.

Acum la ceas de amintire să revedem cum au scris ei, PSD, PNL şi PC, cu cuvintele lor de ce erau supăraţi  [PDF] în aprilie 2012:

2012Compania americană Chevron a primit dreptul de a explora şi exploata gazele de şist pe 3 perimetre, toate aflîndu-se în judeţul Constantă, în suprafaţă totală de aproximativ 300.000 de hectare. Cele 3 perimetre se află în zonele Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti. Chevron mai deţine licenţe de explorare şi exploatare şi în zona Barladului. De ce au fost aprobate acordurile ce permit Chevron exploatarea gazelor de şist, în condiţiile în care nu existau studii şi nici cadrul legislativ specific care să reglementeze condiţiile tehnice de explorare-exploatare care să evite riscurile geologice, de mediu, de poluare a apelor freatice?

2013 – „Guvernul pe care îl conduc este foarte hotărît să sprijine toate explorările de resurse neconvenţionale, gaze de şist în traducerea simplă.”, spune Victor Ponta.
Şeful Guvernului a făcut aceste declaraţii la finalul întîlnirii pe care a avut-o la Washington cu reprezentanţii companiei Chevron. Aceştia au menţionat, în timpul discuţiilor, că activitatea din judeţul Vaslui va fi suspendată pentru o perioadă.

2012O altă temă pe care dorim să o abordăm se referă la privatizarea societăţii S.C. „Cupru Min” — S.A. Abrud. Eşecul vînzării „Cupru Min” — S.A. nu exonerează cu nimic Guvernul de erorile comise în procesul de privatizare, ci, dimpotrivă, este încă o dovadă a responsabilităţii cu care Executivul abordează chestiunea privatizării resurselor solului românesc.
2013Astăzi a fost finalizată procedura de vînzare de concentrat de cupru la Cupru Min SA, cele nouă companii interesate de achiziţie retrăgîndu-se din procesul de privatizare. Procedura a constat în licitaţie cu ofertă în plic, precedată de negociere pe bază de oferte preliminare şi ne angajante, conform Memorandumului aprobat în şedinţa de Guvern din data 27 februarie 2013, a anunţat Ministerul Economie.

2012Cadrul aşa-zis legal pe care UDMR şi PDL l-au invocat în tot acest demers este art. 363 din Legea educaţiei naţionale, potrivit căruia sînt declarate universităţi multiculturale şi multilingve: (1) Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca — în limbile română, maghiară şi germană; (2) Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş — în limbile română şi maghiară;

2014 deputaţii PSD au votat, marţi, în unanimitate, alături de aleşii UDMR, un amendament depus de un parlamentar maghiar care deschide calea pentru înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la UMF Tîrgu Mureş. „Guvernul, la propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale, poate înfiinţa facultăţi, în cadrul universităţilor de stat, cu consultarea senatului universitar “, spune textul amendamentului, care deschide, practic, calea spre guvernare pentru UDMR. (de aici)

În ziua de 2 Martie 2014 Primul ministru declara: UDMR va intra la guvernare şi va avea portofolii de miniştri.

darth-vader-auctio_1666126i

În 2012 stelele le surîdeau, în 2013 stele rîdeau în hohote, în 2014 – şi e abia la început – stele se cacă pe ele de rîs.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Dumb politics, Greata cotidiana

2 răspunsuri la „Scurta de luni XXI

  1. Pingback: Scurta de luni XXI | UN TARAN,DAR CE TARAN!

  2. dynamytejon

    Reblogged this on UN TARAN,DAR CE TARAN!.