“Opozitia” si gaura cheii.

Motto : „She looked into the window, and then peeped through the keyhole; seeing nobody in the house, she lifted the latch.”

„Opoziţia” există dar lipseşte cu desăvîrşire.
Cam la asta se rezumă discuţia despre multitudinea de partide şi partiduleţ ele care se declară de dreapta propunînd, printre altele, măsuri de stînga, că deh, dă bine la electorat. Toată pleiada asta de partide mai vechi sau mai noi nu a încercat să aducă oameni noi, să vină cu o propunere nouă sau mai veche dar valabilă. Nu au aşa ceva şi nici nu caută.

tumblr_mo17urCchP1r7ksqyo1_500

Pe de altă parte cei care au ajuns în conducerea partidelor se îmbolnăvesc brusc de celebra boala româneasca numită „legarea de scaun”. Nu îl poţi muta pe un Ioan Oltean, de exemplu. de pe scaun pentru că nu mai poţi face nimic.
Mai mult ca să pună şi bomboane pe colivă, opoziţia recrutează oameni, între ei. Cei de la PDL se duc la PMP, ăia de la NR se duc la FC şi invers. Păi bă, care e finalitatea dacă tot schimbaţi oamenii între voi şi nu aduceţi şi oameni noi. Tot ăia bă? Tot ăia? E de rîsul lumii, zău aşa!

După care a venit şi surpriza emisiunii, USL s-a rupt mai devreme decît se aşteptau unii sau mai tîrziu decît ne aşteptam noi.
Crin Antonescu zburdă liber pe cîmpia anti PSD după ce a fost aliat cu ei. Toţi ceilalţi aşteaptă europarlamentarele şi după or să vadă ce fac.

Barbu Mateescu spune foarte bine aici  : În următoarele trei luni, ca și în ultimele trei luni, candidații opoziției non-PNL vor fi absenți din prim-plan pentru că „se așteaptă europarlamentarele după care se decide tot” (repet: nu e clar ce ar schimba europarlamentarele apropo de numele candidaturii/candidaturilor la prezidențiale.)

Ei fac ce ştiu mai bine, de la non combat-ul ARD în 2012 se pare că le-a rămas cicatrizată chestia asta cu aşteptarea şi cu limpezirea apelor. Care ape bă, că ştiţi toţi unde sînteţi! PDL nu trece de 20 % că deh e un prag prea înalt 30 %, FC, PMP, PNŢCD şi NR nu trec împreună de 10 % (asta ca să fiu optimist) şi nici nu mai au de unde să tragă mai mult. Pentru că lipsă de soluţie.

Cristian Preda ne lamureste foarte bine aici : Mișcarea Populară va decide, tot după europene, cum și cu cine merge în cursa pentru Cotroceni.

Mai bine ar face “opoziţie” pe bune şi ar veni cu soluţie noi, altele decît cele de pînă acum cu promisiuni că pînă în 2016 nu vor mai face şi mai drege. Nimeni nu vede nici măcar o soluţie în politica fiscală, nici o soluţie pentru combaterea mitei şi altele.
Ştiu că o să îmi spună cineva că toate soluţiile astea vor fi cuprins în programul politic sau în cel de guvernare dar nimeni nu spune că le va şi aplică. La fel cum au făcut pînă acum toate partidele aplicînd vechiul şi strămoşescul principiu: Afară e vopsit gardul înăuntru e leopardul.

Bun şi acum toate aceste partide, altele decît PNL constată că trebuie să se uite de jur împrejur cu lupa pentru ca sa poată observa “opoziţia” de pina acum.

Despre PNL in opozitie scrie aici Horia Pana : Partidele ce constituiau până deunăzi opoziţia, PDL şi fracţiile sale migratoare, nu vor să accepte, deocamdată, postura PNL de opozant al guvernării. Aşa că îl demonizează în stilul deja caracterisitic demonizărilor practicate între ele. În acelaşi timp, prin „vocile dreptei” deplâng inexistenţa sau impotenţa unei opoziţii fecunde. Nu avem opoziţie reală pentru că se face un sandwich din supărări legitime, nedigerate încă, şi apoi, muşcând cu obidă din el, se scuipă sictirit spre ea. E reţeta care demoralizează orice opoziţie.

Aşa că nu trebuie să se mire nimeni din „opoziţie” că PNL şi Crin Antonescu s-au uitat pe fereastră şi dacă au văzut că apartamentul de la subsol este liber l-au ocupat şi încep să sape la fundaţia PSD-ului.

Lecturi suplimentare

1)  2014: barajul de artilerie

2)  Cercul vicios al duşmanilor viciului (2)

3) Un moment dificil pentru reformism. Explicaţii.

4)  Ce aş vrea de la opoziţie dacă aş fi PSD

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Dumb politics, Miorita laie laie bucalaie

2 răspunsuri la „“Opozitia” si gaura cheii.

  1. După ce îţi voi mulţumi pentru că ai găsit relevantă imaginea opoziţiei din perspectiva mea, o să o completez cu câteva note pornind de la textul tău. Deci, mai întâi, mulţumesc! 🙂

    1. Toate partidele, nu doar cele care simulează azi, cât de cât, opoziţia au o politică de cadre bolnăvicioasă. Îmi amintesc experienţa mea de neofit politic în PAC şi de imperativul vicepreşedintelui Stelian Tănase: Bani, organizare, bani! Aşa că, banii au câştigat cu 2 la 1.
    Fără bani e imposibil să construieşti un partid, dar când banii devin scop şi nu mijloc, şi când sponsorii parazitează ierarhia partidului în detrimentul militanţilor, atunci partidul devine jucăria sponsorilor. După cum prea bine se poate observa, reprezentanţii leadership-ului partidelor sunt şi cei mai bogaţi dintre membri. Prin urmare, cum să-i înghiontească cineva de pe scaun, chiar dacă deciziile şi acţiunile lor sunt adeseori inepte? Rămâne partidul fără bani.

    Un partid este o structură organizată şi specializată care promovează şi articulează coerent şi legitim interesele grupurilor sau colectivităţilor la nivelul instituţiilor statului, prin politici transparente, de utilitate generală şi conform regulilor jocului democratic. În momentul în care grupurile de interese se suprapun structurii partidului, acestea intervin direct asupra politicilor, promovând interese particulare, netransparente. Este unul dintre motivele pentru care ne confruntăm cu discrepanţe majore între programele electorale şi de guvernare declarate şi actele ulterioare, efective ale guvernării.

    Totodată, reprezentanţii grupurilor de interese care încuibează în structura partidului resping orice prezenţă ce le-ar putea deranja reţeaua ţesută. Astfel, promovarea unor nou veniţi trebuie să primească acceptul lor şi pentru asta trebuie să le fie lor fideli. Consecinţa este etanşeizarea partidului, despărţirea treptată de electorat şi pierderea încrederii acestuia.
    Ştiu că sună idealist, dar parazitarea partidului cu antrepenori îl va transforma într-un conglomerat de agenţii individualizate de lobby, iar cei câţiva politicieni autentici vor deveni simbriaşii acestora. Nu ştiu dacă legea finanţării partidelor ar putea rezolva ceva sau un leadership suficient de mândru încât să bage măturoiul pe toate palierele. Căci interese de promovat vor fi mereu, chiar dacă antrepenorii nu sunt automat şi lideri ai unui partid sau altul.

    2. Cealaltă problemă priveşte opoziţia actuală, amorfă şi ezitantă. Una dintre cauzele acestei stări de mahmureală, de anchiloză provine din exerciţiul subordonării necritice, al loialităţii înţelese ca obsecviozitate. E o caracteristică generalizată la nivelul unei mari părţi a societăţii, urmare a unui „dresaj” de secole. Şeful ştie cel mai bine ce e bine că de aia e şef şi, deci, trebuie ascultat fără crâcnire. Şi dacă unora le e într-adevăr mai bine, se vor transforma în gardă pertoriană a şefului, pentru un bine aşteptat a fi şi mai mare. Fapt care determină, treptat, o lene de a avea păreri proprii, de a avea iniţiative şi de a le duce cu curaj până la capăt. Cine greşeşte e răspunzător. Dacă şeful ştie cel mai bine, el să facă, el să răspundă, că eu… arăcan de mine!… ce ştiu eu! Iar în clipa în care dumnealor ajung în situaţia de a-şi lua soarta în mâinile lor habar n-au ce să facă şi încotro s-o apuce. Şi reacţionează confuz la ce fac alţii, în loc să acţioneze şi să-i determine pe alţii să reacţioneze; adică să conducă jocul. Mai suprapunem peste asta idiosincrasiile crescute în timp şi ratarea e la ea acasă.

  2. Pingback: “Opozitia” si gaura cheii. | UN TARAN,DAR CE TARAN!