Invingatorul din barca gresita

Opoziţia duce o lipsă acută de consilieri şi oameni care să se ocupe de comunicare. Ceea ce nu lipseşte-te stîngii.

Ia numiţi voi doi oameni din dreapta care pot face în acest moment o strategie coerentă de luptă cu PSD. E vreunul? Nu! Cel puţin după ştiinţa mea. Băieţii şi fetele alea de se perindă pe la B1 TV şi pe la alte posturi mai mult sau mai puţin în opoziţie sau măcar neutre nu sînt în stare să definească o direcţie clară.

Ceea ce nu este cazul în ceea ce priveşte PSD.

Aici îl avem pe Bogdan Teodorescu. Iar dacă nu ştiţi cine este domnul, înseamnă că fie nu citiţi destul despre politică, fie habar nu aveţi istoria ultimilor 25 de ani.

„Bogdan Teodorescu (n.1963), este membru al Asociatiei Internationale a Consultantilor Politici (IAPC) si al Asociatiei Europene a Consultantilor Politici (EAPC). Coordonator al Masterului de Comunicare Politica si Marketing Electoral la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative. Cu o cariera de succes in marketingul electoral, a fost premiat in 1996 pentru cea mai eficienta campanie electorala (pentru victoria in alegerile prezidentiale a lui Emil Constantinescu).”  (de aici)

Bogdan Teodorescu e cel care a făcut campania CDR în ’96 şi a cîştigat-o cu succes. Bine, pe de altă parte, toată lumea se aştepta să cîştige CDR atunci, dar asta e altă poveste, care va trebui povestită la un moment dat. Ce a făcut antecesorul PSD de atunci? Păi, simplu, l-a angajat pe cel care cîştigase campania pentru opoziţie. Cum România nu este SUA pentru consilieri, schimbarea de spectru politic nu a deranjat pe nimeni, iar cînd mai eşti şi plătit, e şi mai bine. Aşa cum spunea celebrul deja împărat Vespasianbanii nu au miros (Pecunia non olet), fraţilor!

Eh, acum, că ne-am lămurit despre cine vorbim, să revenim la actualitate şi să ne uităm niţel în jur. Dacă cineva se întreabă de ce nu mai este atacat Traian Băsescu de la un timp, răspunsul s-ar putea să îl primească de la Bogdan Teodorescu, cel căruia i-a venit ideea, altfel genială, să atace toate persoanele din jurul lui Băsescu. Şi uite că i-a reuşit, şi asta se cam întîmplă de cînd PSD a plecat de la putere, atunci cînd era în alianţă cu – ghici cine? – PDL! Haios, nu-i aşa?
Pe de altă parte, acum eu ce să zic, dar şi în jurul lui preşedintelui se află o gaşcă de oameni printre care sînt şi unii cu un IQ mai mult sau mai puţin subunitar. Şi atunci, dacă tot au constatat PSD-ul şi Bogdan Teodorescu că nu pot scăpa de Traian Băsescu prin vot popular, s-au gîndit ei mai bine şi au înţeles că trebuie să repornească ofensiva. Cu rezultatele ştiute.

Altfel, o chestie de bun simţ spune că dacă ai rude care se află în politica mare nu te înhăitezi (da, din păcate ăsta e cuvîntul potrivit) cu interlopi Mondiali, Internaţionali, Sportivi şi altele de felul ăsta.
Stai dracului în banca ta şi dă la peşte şi dacă nu ai stare pleacă în călătorii, vezi lumea, dar nu te înrudeşti, nu faci afaceri sau nu stai cu ei de vorbă la o citirică.
Vorba aia: fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă apăr singur! Din păcate nici fratele preşedintelui nu este o uşă de biserică şi aşa ajungem la coada de topor care se numeşte Antena 3. Domnii ăia de acolo nu fac nimic de capul lor. Absolut nimic, iar dacă cineva are impresia că Gîdea sau cercopitecul ăla de Badea pot gîndi singuri se înşela amarnic.

Grond_breaks_through_Minas_Tirith
Antena 3 are acelaşi rol pe care îl juca berbecul în timpul asediilor. Adică acela de a sparge uşile ca să lase orcii să intre şi să omoare totul. Cam atît. În rest şulfele Antenei 3 nu sînt în stare de a face ceva de capul lor. Deci le primesc servite.

Singura concluzie pe care o pot trage de aici este una singură :

Bogdan Teodorescu este cel mai bun strateg al politicii din România. Chiar dacă este în barca greşită (din punctul meu de vedere). Dar mai putem vorbi de barcă greşita în momentul în care celelalte barci nu au rame ca să vîslească pînă la mal ?

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Campanie 2014, Dumb politics, Greata cotidiana

3 răspunsuri la „Invingatorul din barca gresita

  1. dap, barcagiul numit CARON.

  2. Bogdan Teodorescu e un oportunist şi atît, un gargaragiu.Care l-a omagiat prin batistă pe Vîntu. Pe cînd era partener cu Dan Andronic. Nu e o capacitate, nu e mai deştept decît Stelică Tănase, de pildă. Nu ştiu dacă i-ai citit textele pe cînd era la Tinerama. Nişte gargare cu pretenţii . Că pe alea de la Convingeri comuniste în care condamna vehement capitalismul ştiu că nu le-ai citit!
    Nu uita de strategii americani pe care i-au avut şi unii, şi alţii.