Sala mare, creiere putine

Deşi românii în majoritatea lor trec pe la biserică doar cu cîteva ocazii – botez (cînd nu au de ales), căsătorie (cînd se iubesc), înmormîntare şi cîteodată se strîng înainte de petrece de paşte – pentru ei este important ca preşedintele să fie, neică, ortodox. De parcă ortodoxia s-ar reflecta în decizia politică sau în comportament.

În contrapartidă la afirmaţia premierului că este un bun ortodox i-aş spune că acelaşi bun ortodox nu divorţează, pentru că, nu-i aşa, dacă te căsătoreşti o faci, cică, pînă la moarte. Dar nah, eu nu ştiu cum stă treaba şi dacă are pile se poate şi divorţa şi poate să rămînă un bun creştin. Nu-i aşa?

Altfel, constat că cei cîţiva ani de spălat pe creier combinat cu una din cele mai proaste comunicări din politică dau rezultate şi vedem că în patria Olgutei Vasilescu şi a defunctului Paul Valută a fost o adunare care de fapt s-a bucurat că Victor Ponta a decis ca va candida la preşedenţie (hai, fie, vă fac un hatîr).

Sală mare, public mult, creiere puţine. Sau spălate. Nu cad în păcatul altora care spun că ăsta e votantul de bază al PSD dar citind relatări de la faţa locului mă întreb cam cum s-a făcut selecţia celor care au fost desemnaţi ca aplaudaci oficiali ai viitorului preşedinte.

Şi cum văd că s-a dat ordin pe unitate ca Iohannis să fie denigrat iaca cîteva exemple – Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”

– „Una e să te nască mă-ta în altă ţară şi alta e să vii aici şi iei cetăţenie. Nu e totuna” – vagi probleme de logica dar se poate trece peste ele.

– „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri” – Păi şi ce facem? Carol I a fost neamţ şi a realizat Independenţa României la 1877, Ferdinand I – în popor i se mai spune şi Întregitorul a avut treabă cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

– „Numai un român ne poate duce acolo unde merităm” – aici aş putea răspunde ca în bancul ăla despre capitalism care era pe marginea prăpastiei, dar noi eram deja în ea şi ne uitam la el cum se clătina şi stă să cadă.

Potpuriul prostiei româneşti a excelat la Craiova.

Profesoara din PSD, faţă în faţă cu plagiatul: „Nu am crezut şi nu cred nici să văd”

Partea proastă este că noi rîdem glumim dar o facem numai în incintă. Nu am auzit nici un reprezentant al cum să îi zic, căci opoziţie nu îi pot spune, dreaptă, iarăşi nu îi pot spune, al „chestiei ăleia care e împotriva” cred că este cel mai nimerit termen nu a spus nimic, nici măcar nu a înjurat. Pentru că dacă înjură măcar aveam ce să zic, altfel…

Dar cum spune Vlad Petreanu – de fapt toţi sîntem în acelaşi rahat, numai că unii sînt mai scunzi, iar cei care se vor prinde prea tîrziu nu le va rămîne decît să îl înghită pentru că pentru a nu ştiu cîta dată căci au votat. Şi au votat prost.

Aproximativ Iliescu, Nastase & Co

„Vreau să le mulţumesc lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase” a zis Victor Ponta ieri în patria Olguţei „patru dani” Vasilescu după ce a trecut prin nişte localităţi inundate unde au fost „aproximativ doi morţi care se pare au fost înecaţi”.

Obstinaţia lui Ponta de a se declara urmaşul unui filosovietic care era să aducă ţara în război civil şi are lejer mîinile pătate cu niţel sînge şi al unui infractor dovedit, judecat şi închis pentru ceea ce a făcut, mă face să cred că aici nu este vorba de prostie ci de idiocratie.

Pentru că, din păcate numărul celor care cred mai degrabă în idiopatia propusă de Ponta este mai mare decît numărul celor care gîndesc cu propriul lor cap.

Nu ştiu cine i-a scris discursul de ieri al primului ministru viitor candidat la prezidenţiale cu şanse reale dar acela se dovedeşte a fi mai prost decît însuşi cel care l-a rostit. Dacă celui de al doilea îi mai acord o circumstanţă atenuantă cum că ar fi dorinţa de căpătuire la mijloc, altfel normală unuia care se trage din Iliescu şi Năstase, primului îi spun că e tîmpit. Sau oportunist. Sau şi un şi alta.

Din păcate poate că Victor Ponta va cîştiga alegerile. Şi le va cîştiga numai şi numai din cauză că opoziţia că nu pot să îi spun „dreaptă” în loc să facă opoziţie la PSD face opoziţie ei însăşi.

Aşa cum românii se trag din Decebal şi Traian aşa şi Victor Ponta se trage din Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Vorba bancului.

Victor Ponta in patria Olgutei

La 29 iulie 2012 BEC anunţă USL-ul că dat chix.
La 29 iulie 2012 Crin Antonescu împreună cu Victor Ponta şi cu ăla micu’ de la partidul de buzunar numit _PC aflau că au luat ţeapă.
Tot la 29 iulie 2012 aflăm că populaţia Teleormanului e de vreo trei ori mai mare decît a ţării pentru că Dragnea şi Zombies.

La 29 iulie PDL era în opoziţia bine meritată pentru că a fost părăsit de diverşi aciuiaţi care au fuguit degrabă care la PNL care la PSD care la UNPR. Deh politica de cadre a fost deficitară.

Şi tot la 29 iulie începea singurul proiect de ţară de care îşi poate lega numele Victor Ponta – Jos Băsescu. Şi tot acolo a rămas.

Imberb şi fără viziune politică Victor Ponta îşi va lansa candidatura, astăzi, 29 iulie, la Craiova, un alt Teleorman la fel de sărac şi la fel de asistat ca patria zombilor români.

Craiova, această Alexandrie a Olteniei este locul perfect pentru PSD şi Victor Ponta de unde să intre în lupta electorală. Asistaţi social sînt şi colo şi colo. Interlopi sînt şi colo şi colo, aşa că nu mă mai miră nimic.

În rest totul este normal.

Din tot articolul ăsta contează de fapt numai clipul ăsta :

Scurta de luni XXXVII

Dacă cineva are impresia că politică se face la Bucureşti se înşală.
Dacă cineva crede că politica de la Bucureşti influenţează în oarecare măsură politica locală se înşală iarăşi.

Iar în local nu se face politică ci sînt cumetrii care sînt dezvoltate transpartinic.
Într-un oraş de 100.000 – 250.000 de locuitori, toţi participanţii la actul politic, medical, bancar, juridic, religios şi bugetar se cunosc între ei. Şi tot între ei iau deciziile care le sînt cele mai convenabile.
Acolo, politicienii de la Bucureşti nu au un cuvînt de spus.

Deci despre ce fel de politică bazată pe programe sau ideologii discutăm noi aici ?

Bla, bla, bla ! Nimic nou !

Eram pornit să scriu ceva de alianţa asta Creştin – Liberală, dar nu prea am de ce.
Trec peste momentul cu lipsa strofei cu Împăratul Traian din imn (Blaga, Iohannis sau oricare pedelisto-penelist trece pe aici citiţi un pic aici)  [ Imnul României, intonat la mitingul USL fără partea care include numele „Traian” ] căci deja PNL are 2 la 1 în faţa PDL-ului la mascări de astea. A mai făcut-o o dată pe stadion cînd era alături de PSD şi Crin Antonescu era pe cai mari.

(sursa foto)

Nu am de ce să scriu pentru că nu mă interesează de voi, nu aduceţi nimic nou în politica română, veniţi cu aceleaşi feţe, cu proiectul Iohannis al lui Geoana acum reşapat în Proiectul Iohannis al marii uniuni de dreapta. Care dreaptă bă? Care?

Nu veniţi cu soluţii economice ci doar cu idei vagi despre ce ar trebui să fie. Dacă citim o ciornă a programului politic al ACL constatăm că limba de lemn nu moare. Cităm:

“Politicile fiscale promovate de PNL (PNL + PDL) au la bază principiul încurajării antreprenoriatului şi asigurarea.
Mijloacelor financiare pentru funcţionarea statului minimal. Cota unică de impozitare şi – a dovedit succesul în Economie şi este fundamentul politicilor noastre fiscale. Prin menţinerea acesteia am creat premisele un ei reforme a fiscalităţii. Simultan cu o creştere economică durabilă, se impune comasarea şi reducerea celorlalte
Taxe, pentru crearea unui sistem unitar şi transparent de impozitare. Reforma fiscalităţii înseamnă dreptate fiscală, întărirea capacităţii organismelor de control şi eficientizarea mecanismelor de colectare fiscală a statului.
Munca este prea mult impozitată în România, nivelul taxelor şi impozitelor este nesustenabil, iar taxa pe valoare adăugată se situează la una din cele mari valori din Europa. Susţinem o reformă fiscală care să aibă în centrul său încurajarea muncii şi deopotrivă menţinerea deficitului bugetar în limitele necesare trecerii la moneda unică europeană.” (de aici) [PDF]

Bla, bla, bla, nicăieri nu pomeniţi de predictibilitate fiscală căci toate guvernele româniei au suferit de boala Parkinson – şi nu ştii de la un la altul cu ce impozite noi sau mărite te trezeşti. Bine împăunaţi-vă în continuare cu impozitul de 16 % dar nu spuneţi nimic din ce nu aţi realizat. Asumarea pe bune a răspunderii este o chestie care nu se prea practică în România, sau dacă se practică e făcută la mişto – vezi cazul cu plagiatul lui Ponta – serios, după 16 ani pînă şi un ucigaş ar fi fost eliberat şi iertat numai el nu! Vai săracul!

În concluzie promit să vă tratez cu un sictir imperial pînă la proba contrarie.

A bon entendeur salut!

P.S – Si ca o acolada, am uitat sa scriu asta, Chiliman, Moisescu, Tusa au ajuns iarasi in PNL. Adica, fix de acolo de unde au fost dati afara. Cum sa te plictisesti in tara asta ? Cum ?

Bestiar XXXIII – Glitch in matrix

De ieri am început să cred că de fapt noi toţi trăim într-un matrix care a fost creat de către nişte programatori lejer alcoolici care au introdus o serie de glitch-uri în program ca să credem că lumea e reală. De fapt nu am luat pilula care trebuia.

– Ieri am avut revelaţia că Victor Ponta este istroromân. După cum spune el, se trage dintr-o veche familie de loc din Triest şi mutată la Pecica. Dacă mă uit mai bine la comportamentul său cred că familia era de fapt o gintă. Sau trib ceva mai mic. Bine ca mai sint doar 560 (in 1994) de istroromâni

“Mă întreabă foarte multă lume de unde e numele de «Ponta». Pot să vă spun că familia mea a venit din Trieste, la Pecica, a fost adusă de către împăratul austro-ungar pentru a construi şi a pietrui drumul de la Pecica la Nădlac şi, uite, după o sută şi ceva de ani m-am dus cu domnul ministru Rus să constatăm cum am făcut în România, la intrarea din Europa în România, deci de la Nădlac la Pecica, 22 de kilometri de autostradă, foarte frumoşi, care se termină în cîmp„

Imnul Istro-romanilor

Roma, Roma i mama noastră

noi Români rămânem

Romania i sora noastră

tot un sâng-avem

nu suntem singuri pe lume

și ‘neă avem frați

Italiani cu mare nume

mâna cu noi dați

ca sa fim frate și frate

cum a dat Dumnezeu

să trăim până la moarte

eu și tu și tu și au

Ăsta e glitch-ul suveran.

– Apoi asumarea răspunderii pentru plagiat de către Ponta contează tot atît de mult cît şi o Frecţie Diana la un picior de lemn. Copiatorul este copiator chiar dacă acum are diploma de la justiţie că nu a copiat să ne aducem aminte cum s-a întîmplat şi să nu îl uităm pe unul dintre cei mai agramaţi politicieni din românia domnul Pop, Liviu Marian Pop. Si stupid.

„Eu nu am desfiinţat CNATDCU, nu este adevărat acest lucru şi, dimpotrivă, am lărgit numărul membrilor acestui organism prin introducerea unor reprezentanţi noi. Mai mult, Consiliul nu era abilitat să ancheteze şi să dea un verdict în cazuri de plagiat pentru că, practic, printr-o ordonanţa a ministrului Baba, a fost lăsat fără obiectul muncii. În plus, membrii organismului au dat un verdict politic care nu avea nicio legătura cu realitatea” (de aici)

Ăsta e glitch-ul prost sau care ne ia de proşti.

– Cangrena 3 se ia de Ponta. Serios? Haida de! Asta ţine numai la oameni subţiri la minte cum că vai săracul de el uite cum şterg pe jos cu el răii ăia de la antenă. Pă da săracul ce să facă, trebuie să se apere. O laie bă! O laie. E aşa de frumos jucat rolul pentru voturile pe care vrea să le încaseze mai tîrziu căci aproape crezi că e real. Deci neah.

Ăsta e glitch-ul păcăleală.

Matrixul în rest se mişcă bine, plouă ca la tropice, opoziţia îşi face singură opoziţie şi e ocupată cu asigurarea de scaune în viitorul partid cu 100 de vicepreşedinte. Viaţa merge înainte.

“Cum să devii un blogger ca mine" de Nichita Stănescu

Guest Post – Barbu Mateescu – Sociollogica

Ce cărți ar fi scris oamenii din istoria României dacă aceștia ar fi
trăit în ultimii 25 de ani? Ce parteneri de dialog ar fi avut? Cu cine
ar fi lucrat la cărțile respective, dacă ar fi avut colaboratori? Cum
ar fi arătat cărțile respective? Poate că răspunsurile ar suna așa:
(ghid: Camil Petrescu. Mai direct decât îl știm.)
[dacă figurile din manuale sunt pentru tine sacre și de neatins nici
măcar cu o floare, oprește-te acum din citit].
15. „O biserică pe săptămână, o ceartă zdravănă cu primul ministru la
fiecare două luni – viața mea ca președinte al Consiliului Județean
Iași” de Ștefan Cel Mare.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: O carte vie, săltăreață,
precum personalitatea celui care a scris-o. Din nefericire condamnarea
pentru acte de violență la adresa subordonaților a încheiat cariera
politică a acestei figuri interesante, dinamice, care umplea ecranul
televizorului. Deseori la propriu. Îmi amintesc cum s-a certat în 2008
pe mărirea salariilor profesorilor cu Turcescu și Cristoiu, de ziceai
că-i pocnește o venă în tâmplă. Iar acum două săptămâni s-a dat
sentința la ultimul recurs pe scandalul cu înjunghierea lui Decebal și
a început executarea pedepsei. Cum a trecut timpul!
14. „Și atunci mi-am strâns de gât contul de Twitter„, de Eugen Ionescu.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: Un titlu melodramatic dar
un conținut spumos. Practic vorbim de poezii scurte și sarcastice.
Cartea e foarte subțirică deci poți s-o pui sub bere în caz că nu vrei
să uzi masa de la terasa unde te afli. Dacă ești hipster trebuie
neapărat să citești această carte dar să nu arăți vreodată, în vreun
fel, cuiva că ai făcut acest lucru.
13. „De ce nu-mi place Ion Iliescu – 18 ani de editoriale”
(antologie). Autor: Mihai Eminescu.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: Cariera jurnalistică a lui
Eminescu seamănă cu degustarea unei Grase de Cotnari. La început
foarte bun. Apoi delicios. După devii conștient de calitatea a ce ai
în față, ba chiar de calitatea momentului pe care ți-l oferă lucrul pe
care-l deguști. Iar acum suntem beți, fericiți și în paradis. Verdict
despre carte: de achiziționat.
PS: Știu că n-o să-i placă că divulg acest lucru, dar scrie poezii.
Abia aștept să văd ce și cum. Mihai, să nu te prind că nu le publici!
12. „Hacker de sateliți apoi colonel în SRI. Partea a 3-a: cum am
organizat Primăvara Arabă” de Take Ionescu.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: Alaltăieri la 6 după-masă
m-am apucat s-o citesc. Nevastă-mea pretinde că la ora 10 s-a certat
cu mine dar eu stăteam cu nasul în carte și nu i-am răspuns de fel. La
miezul nopții am observat că nu mâncasem cina. M-am zdrelit la deget
pentru că încercam să tai roșii în timp ce citeam cartea. Nevastă-mea
a chemat Salvarea – se pare că stăteam în mijlocul bucătăriei citind
în timp ce îmi curgea sânge din mână. Am luat cartea cu mine în
ambulanță. Brancardierul: „Și dumneavoastră citiți Take?” „Mda”, i-am
zis, după care m-am întors cu ochii spre carte. Concluzie: 316 pagini
de drog fulminant.
11. „Cum să devii un blogger ca mine” de Nichita Stănescu a.k.a.
nichitasunteu.wordpress.ro”
Părerea criticului literar Camil Petrescu: … nu cred că mai e nevoie
de părere. În mod sigur best-seller-ul anului, o carte care se va
vinde ca pâinea caldă, etc etc etc. Cum să stea lucrurile altfel cu un
blogger care are trafic mai mare decât Hotnews? Ieri Zoso a scris o
postare în care anunța cu bucurie că Nichita a dat link spre el. Orice
pune Nichita pe facebook ia suta de mii de like-uri. Luni, de la 8 la
10 seara, Nichita e în față la TNB și dă semnături pe carte. Deci
fugi, nu mai sta.
10. „Cele mai scumpe locuri în care poți mânca în București„. Autor: Burebista.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: Mă întreabă des lumea pe
blog: „Domnu’ Cami, vreau să impresionez fete. Ce carte să țin în
mână? Dar să nu ziceți cărți grele, de filozofie, că se sperie! Și
nici d-alea cu povești complicate că mă întreabă ce e-n carte și nu
știu ce să zic!” Nu aveam o soluție pentru asemenea doleanțe. Acum am.
Mulțumesc, Burebista!
De asemenea o carte bună pentru a da un bobârnac prietenilor ălora ai
tăi mai pretențioși care se laudă tot timpul cu ce și unde au mâncat,
îi știi tu care sunt.
9. „Cum facem reclame pentru rural? Ghidul copywriter-ului inteligent”
de Ion Creangă.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: N-am nicio părere, pentru
că nu mă pricep la domeniu și nici nu mă interesează. A, da, mi-au
plăcut anecdotele. Mai ales aceea de la început, când calculatorul în
care se afla noua reclamă pentru Coca-Cola explodează cu tot cu
filmulețul respectiv, cu doar trei ore înainte de livrarea
filmulețului către client. E frumos și când Ion Creangă câștigă
Premiul Cel Mare la Festivalul de la Paris pentru reclama aceea cu
berea „Ana”, știi tu, „hi ha ho ce-mi place tu Ano ta-tamtam ta-taaaa”
…
PS: Nu știam că se fumează așa de mult în advertising.
PS2: Multe grafice și ceva caricaturi, din câte înțeleg scrijelite
chiar de autor. Nota opt pentru efort.
8. „Mircea Cărtărescu despre Mircea Eliade și Mircea Eliade despre
Mircea Cărtărescu” (co-autori).
Părerea criticului literar Camil Petrescu: O idee foarte inteligentă.
Cel mai bun autor literar din ultimele decenii își exprimă reacțiile,
bucuriile, fricile și descoperirile pe care le trăiește când se uită
la filmele celui mai bun regizor român din ultimele decenii. În
replică, „omu’ care ne-a adus Oscaru'”, cum îi zice soacră-mea lui
Eliade, comentează în scris cărțile lui Cărtărescu. Eu cred că, dacă
cei doi colaborează, Eliade ar lua al doilea Oscar pentru cel mai bun
film străin. Hai că puteți.
7. „Elită, non-elită și anti-elită: 25 de ani de tranziție sub
microscopul sociologului” de Lucian Blaga.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: Superbă carte! Deși poate
n-ar trebui să comentez pentru că Lucian și cu mine suntem prieteni de
un car de ani. Și suntem și cumnați. Și locuim la o sută de metri unul
de altul. Așa că zic doar atât: în toată viața ta n-o să cumperi multe
cărți scrise de sociologi. Chiar aș merge atât de departe încât aș
zice că o să cumperi doar una. Hai să fie asta.
6. „Cum am ajuns în semifinalele Cupei Mondiale din 1994” de Aurel Vlaicu.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: Da! De la omul care a dat
Suediei golul de 3-2 în minutul 120, știi tu, golul fără de care
ajungeam la penaltiuri, iar la penaltiuri cine știe ce se întâmpla.
Putea să fie și o carte de filozofie kantiană (eu sunt mai degrabă
schopenhauer-ian), dacă era scris pe ea „de Aurel Vlaicu” o cumpăram.
Aș cumpăra și biscuiți dacă ar scrie pe ei „de Aurel Vlaicu”, și pastă
de dinți, și chips-uri, și…
5. „DNA – performanțe și eșecuri din perspectiva liderului
instituției„, Vlad Țepeș în dialog cu Sorina Matei.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: O fascinantă perspectivă
din interiorul – dar și de la vârful! – celei mai importante
instituții anti-corupție din Europa de Est. Asta scrie pe copertă. Eu
n-am citit nici măcar o pagină, încă sunt la cartea lui Vlaicu.
4. „O idilă implauzibilă„. Maria Tănase și Mircea Cel Bătrân (co-autori).
Părerea criticului literar Camil Petrescu: Cuplul M&M e la al cincilea
roman, iar ritmul este ca de obicei unul de calitate. Subiectul: o
poveste de dragoste neîmplinită între o femeie îndrăzneață-dar-emotivă
și artistică-dar-puternică și un Domn-cu-D-mare, un senior al
finanțelor care impune prin stil și experiență de viață. Diferența de
vârstă dintre cei doi este evidentă dar fără nuanțe incestuale. În
fundal: spionaj, anii 1945-1947, tango, adulter, flori, sărutări și
șoapte.
PS: Am citit rândurile de mai sus lui nevastă-mea, care e mare fană a
cărților lui Maria & Mircea. Ea ar dori să vă informeze că sunt un
nesimțit și că n-am înțeles nimic din carte. Îmi fac datoria de a
transmite mesajul mai departe.
3. „Economie, politică și cultură în România post-ceaușistă„, Nicolae
Iorga, în 28 de volume.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: Imposibil de citit în
totalitate pentru că este imposibil de achiziționat în totalitate.
Primul volum nu încăpea în taxi, am aranjat cu o firmă să-l ducă de la
librărie la mine acasă. Cu camionul. Și, atenție, acest prim volum
acoperea doar perioada martie-mai 1995. Soția vrea să mă dea în
judecată pentru tentativă de omor întrucât am scăpat volumul peste ea,
ceea ce i-a cauzat o hernie de disc și i-a rupt două vertebre. Vecinii
au sunat la 112 crezând că e cutremur. Aviz amatorilor.
2. „Blestemul de a fi fan Dinamo„, de Emil Cioran.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: Iată ceva remarcabil – o
carte scrisă de al doilea gazetar sportiv din România (evident după
Tolo). Cioran își dă arama pe față. Bine, știam cu toții că e
dinamovist, dar acum vedem în detaliu ce înseamnă asta. Cartea începe
și se termină cu Foresta-Dinamo 5-4, deci știi că e bună.
1. „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale.
Părerea criticului literar Camil Petrescu: Vedem cu toții că e o
alegorie a turului doi din 2009, nu? Venturiano e Hrebe, Ipingescu e
Vântu, Zița e Diaspora. Sau Veta era Diaspora? Cred că Zița. Of. Vezi,
de aceea e bine să cumperi piesa, să o ai acasă în bibliotecă, să te
poți lămuri ce-i cu Veta și ce-i cu Zița.

Taxe si impozite

Constatare:

În ultimii 25 de ani s-au perindat pe la guvernare atît guverne de „stînga” cît şi guverne de „dreapta”. Toate aceste guverne fie au mărit taxe, fie au găsit noi metode  de taxare.

Nici un guvern de „stînga” nu a scos impozitele puse de către un guvern de „dreapta”.
Nici un guvern de „dreapta” nu a scos vreun impozit pus de către un guvern de „stînga”.

Toate au motivat că bugetul este construit pe aceste date bugetare.

Nici un guvern, fie de „stînga”, fie de „dreapta” care a pus în programul politic scoaterea taxelor impuse de către guvernul anterior nu a respectat acest program politic.

Nici un candidat al puterii sau al opoziţiei nu a spus cu fermitate că în momentul în care va veni la putere va scoate taxe sau impozite puse de către guvernarea precedentă.

Aş vrea ca de la un moment dat politicianul român, indiferent de ce culoare este să îşi respecte programul politic. Dacă se poate, dacă nu să îşi dea demisia.

Veşnicia s-a născut la stat.

Despre Kitsch si Mamai(e)a

O, tu, Meccă a kitsch-ului românesc,
O, tu, staţiune Mamaia,
Tu, care reuşeşti să faci orice ochi să se îmbolnăvească de cocalarită oculară!
O, Mamaie, tu eşti o kitschoasă!

Cam aşa ar trebui să se cînte la fiecare carnaval organizat de cel mai cocalar primar al ţării care este votat în mod surprinzător de fiecare dată. Da, este acelaşi care se întîlneşte cu te miri cine şi dă împrumut 60.000 de euro unui pacient de la o clinică stomatologică.

Mamaia este un monument al kitschului, un monument al prostului gust şi al cocalarului. Pînă şi cîrciuma maneliştilor de lîngă sala Dalles respiră un aer artistic pe lîngă ce se întîmplă acolo.

Un kilometru de patiserii şi gogoşării, mă întreb dacă şi astea au car alegoric cu cîte o covrigăreasă plină de făină care dansează samba alături de Cezar, Brutus sau Vrîncioaia, tablouri care mai de care mai frumoase, adevărate opere de artă, baiadere cu ciorchini la ureche sau peisaje care nu au nimic de-a face cu realitatea pe care vor să o descrie.

„El (90 spre 100) către ea…
Iubire
Ea – 120
Zi, futu-ţi gura mă-tii
Copilul 40 la 7 ani zîmbeşte tandru”

Oh, şi oamenii, oamenii mustesc de eleganţă, de la papuci, şlapi şi burţi de bere la mame cu colacul odorului cu cap de răţuşcă pus pe creștet, în chip de pălărie, mîncînd un copănel la rotisor şi cu odorul zbierînd în soare.

“Cacă-te, copile,
Cacă-te-n soare,
Mama ta e protectoare!”

Versuri inspirate de imaginea care defeca cu naturaleţe, apărat fiind cu o umbrelă de mama sa!

Dacă viaţa ţi-a fost potrivnică şi te-ai născut de partea cealaltă a adevărului, a luminii şi a vieţii, adică pe dreapta cum vii dinspre Năvodari şi în stînga cum vii dinspre Constanţa, vei risca să mori din două cauze – una ar fi bătrîneţea prematură sau progeria provocată de căutarea unui loc de parcare şi a doua ar fi eternitatea, pentru că dacă nu eşti născut lîngă cele două pasarele poţi să mori fie călcat de maşină, fie tot de bătrîneţe, dar de data asta indusă de aşteptarea la trecerea de pietoni nesemnalizată.

Mamaia este o combinaţie nocivă între cocalarismul băieţilor de bani gata care beau şampanie Mon Cheri, vin cu un Bentley, dau beep-uri de pe cartelă, stau la Rex din împrumuturi la bancă şi au senzaţia că asta înseamnă bogăţie. Ei bine, nu, nu înseamnă asta.

Plaja nu mai există, în schimb există un ţărm de baldachine, şezlonguri şi canapele pe care stă cîte un cuplu în care ea are sînii şi fesele siliconate, iar el are undeva spre 130 de kilograme în viu, iar în carcasă cam tot atît, pentru că de fapt e gol pe dinăuntru, dar are banul, neamule! Fără număr!

Mamaia este imaginea unei ţări împărţite în două clase, cea care mănîncă merdenele tot concediul şi cea care bea şampanie Mon Cheri. Atît! Clasa de mijloc nu mai există, sau de fapt nu mai există acolo.

Tot acolo e o piaţă de carne vie care ar face să roşească de ruşine orice piaţă de sclavi de prin Somalia sau Arabia Saudită, totul sub egida unei televiziuni de modă. Acolo fetele cu nume cu sonoritate dacă – Galina, Olga, Tatiana, Aniusa – îşi prezintă picioarele (pentru că au lipsit în momentul în care Entitatea a împărţit şi sîni pe lumea asta) unuia cu chip de peşte, îndemnate să facă paşi în faţă de către o matroană cu microfon.
Dar cui îi mai pasă de asta? Cui? Nimănui, atît timp cît în ducatul dobrogean al lui Mazăre totul e sclipicios. Pîine şi circ au vrut, iaca au circ, pîinea de la patiserie sau nu, mai bine dobrogeanul Kurtos Kolak.

Curiozitatea mă face să mă întreb cîți dintre miniştri – foşti, actuali sau viitori – s-au dus la Mamaia şi au stat să bea o cafea pe o terasă la „malul mării” de unde nu se vede marea din cauza baldachinelor sau a umbrelelor şi care se bătea pe putere sonoră cu celelalte două terase legate de ea. Cîţi?

Altfel, cred că domnul Victor Ponta nu ar mai trebui să iasă pe sticlă la R (O) TV sau la Antena 3, ci ar trebui să fie personaj, adesea hilar prin ipocrizia sa, pe unul dintre carele alegorice ale lui Mazăre. Acolo e votantul, acolo trebuie să explice cum că impozitele adăugate, nu mărite, nu aduc o pagubă în buzunarul cetăţeanului vizitator al staţiunii.

Cît despre IQ, să fim serioşi, rîdem, glumim, dar numai în incintă.

Despre Kitsch – mîine

Avant premieră la ce va fi mîine

Tablou de chihlimbar cu portretul lui Nicolae Ceauşescu într-o ureche prezentat la galeriile de artă vizuală şi cultură Mamaia 2014. Şi să nu vă mai întrebaţi de ce 40 % din români îl preferă pe Ceauşescu. E suficient să treci prin Mecca urîtului soi cocalarului Mazăre şi te vei fi lămurit.