Eu nu ştiu nimic, tata e sus în pod, beleşte oaia!

BĂDĂRÁN, -Ă, bădărani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) nepoliticoasă, cu apucături grosolane; mitocan, mojic. – Cf. magh. badar.

“N-a fost niciun fel de discutie serioasa pentru ca presedintele avea un calendar strict politic. Intalnirea de azi nu isi avea rostul. Presedintele a avut un comportament badaranesc fata de doamna Petrescu, am aflat ca studiile la Harvard nu sunt nimic fata de studiile domniei sale. Eu sunt obisnuit, pentru doamna Petrescu cred ca a fost o experienta neplacuta. Nu ma cert nici cu presedintele, nici cu altcineva. A fost o discutie neplacuta” (de aici)

Încercînd să înţeleg ce s-a întîmplat ieri la Cotroceni, cînd Victor Ponta s-a dus cu domnişoara Petrescu să se întîlnească cu Traian Băsescu, am dat peste j’demii de comentarii care mai de care mai inspirate sau nu.

Oricum, aşa cum spuneam şi ieri vizavi de corpul de control al primului-ministru care face treabă bună, iată că şi de data asta Victor Ponta nu se dezminte şi face şi el treabă bună.

“Victor Ponta: O să lucrăm până în luna noiembrie şi venim în faţa Parlamentului cu proiectul de buget şi ne vom încadra în toate ţintele.

Traian Băsescu: Avem şi MTO-ul (Medium Term (Budgetary) Objective – Obiectiv bugetar pe termen mediu, n.r.)

Victor Ponta: Poftiţi?

Traian Băsescu: Avem şi MTO-ul care mai înseamnă vreo 6 miliarde. 5, 6 miliarde.

Victor Ponta: O să lucrăm la toate.”

Cum? Păi simplu! Dacă nu era el, nici măcar nu îmi trecea vreodată prin cap să mă uit să văd ce înseamnă MTO-ul ăla de care toată lumea face caz.

Păi bă, dacă TB nu pomenea de MTO-ul ăsta, mai ştia lumea la ce se referă şi rămînea cu impresia că este o bădărănie.

Medium Term (Budgetary) Objective – provizionul de risc bugetar cerut de UE pentru prevenirea dezechilibrelor. (si de citit aici)

Se mai prindea lumea că de fapt avem o fătucă ministru de finanţe care ne explică cum că dacă vor creşte taxele va creşte şi colectarea bugetară? Bine, ăsta e un nonsens, căci aşa, de la piciorul broaştei sereliste, îi spun eu că nu se va întîmpla asta, pentru că eu în momentul ăsta prefer să eludez statul decît să îmbogăţesc diverşi baroni locali.

Şi în definitiv asta şi este, o bădărănie, pentru că altfel cum aş putea-o numi? Adică cum să pui întrebări de astea perverse la care Victor Ponta nu are răspuns.

Şi tot bădărănie a fost şi momentul în care acelaşi Victor Ponta a fost lejer huiduit la finala turneului de tenis.

Ca să nu mai zic că de fapt pasarea responsabilităţii către parlament de către Victor Ponta e fix ca în bancul ăla care se termină monumental: Eu nu ştiu nimic, tata e sus în pod, beleşte oaia!

Băi, deci ce e aici? Loc în care oricine poate să îl huiduie pe primul-ministru? Loc în care oricine îl poate întreba orice pe teme economice pe acelaşi prim-ministru? Pe el, bă? Pe el, care stă în fruntea unei armate disciplinate de 7,4 milioane de oameni din care doar vreo jumătate au ieşit să dea un vot de încredere USD-ului la ultimele europarlamentare?

Păi băi, ori sîntem şmecheri, ori nu mai sîntem?

Anunțuri

Comentarii închise la Eu nu ştiu nimic, tata e sus în pod, beleşte oaia!

Din categoria Campanie 2014, Dumb politics

Comentariile nu sunt permise.