Dubla masura, ipocrizia si Tudor Gheorghe

”In 59 tata a fost condamnat la 22 de ani de inchisoare si toata averea familie confiscata.Mama cu trei copii a fost trimisa pe drumuri. Prin 70 am primit o scrisoare prin care Justitia isi cerea scuze. De suferinta noastra nicio vorba. Pana la urma se va constata ca totul a fost o facatura ordinara. Si totul se va uita. Amaraciunea, consumul nervos, injurile aduse de colegii de breasla, orbiti de invidie si altele cum vor fi sterse” – Tudor Gheorghe

Probabil din cauza căldurii şi a caniculei bucureştene (deh, betoane şi asfalt pe mai peste tot) Antena 3 foloseşte iarăsi dubla măsura. Nu nu vorbesc aici de ce au dat aseară despre Cristian Burci că ăla e atac pe faţă la PSD (şi ăsta era oricum secretul lui Polichinelle), ci la apariţia lui Tudor Gheorghe pe lângă Mihai „buze reci” Gâdea.

Aşa cum am mai scris o dată într-un articol despre aplicarea dublei măsuri în România ipocrită, Mihail Neamţu a fost desfiinţat pentru că a recitat din Radu Gyr poezia „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane !„.

Nimeni, în schimb nu îl desfiinţează pe Tudor Gheorghe când cântă acelaşi lucru în faţa a vreo 5000 de oameni la Sala Palatului. Păi unde-i dreptatea neică? Unde e deontologia? Păi răspunsul e simplu, e ca în bancul cu portretul lui Lenin fără Lenin – În Finlanda.

Totul se opreşte la sponsorii lui Tudor Gheorghe şi înţelegem de ce brusc şi dintr-o dată bardul Olgutei Vasilescu sare în ajutorul lui Dan Voiculescu prin proxy-ul numit şi Sinteza Zilei cunoscut sub numele de Mihai „buze reci” Gâdea.

În rest numai de bine!

Bonus track – Ilie Tudor despre Corneliu Zelea Codreanu – desigur o minciuna cum ar spune domnul Victor Ponta, Primul ministru al tarii.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Campanie 2014, Dumb politics, Greata cotidiana, Miorita laie laie bucalaie, Political Zombies

Un răspuns la „Dubla masura, ipocrizia si Tudor Gheorghe

  1. Mihai Neamţu nu pentru poezia lui Radu Gyr a fost admonestat, ci pentru suma de articole publicate în revista „Puncte Cardinale” editată de Răzvan Codrescu, precum cel intitulat „”Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»”, ori declaraţii publice şi teoretizări cu tente fasciste.

    În rest, cum spui: multă, multă ipocrizie.