Egalitate si capre moarte alaturi

Doar ai voştri fură şi ai noştri nu fură. Şi invers. Cam aşa se face politică în România.
Nu nene, un mare număr dintre ei fură. Indiferent de culoarea politică pe care o au.Nu contează că sunt de la PSD sau de la PDL sau de la PNL sau de la PC. Toţi fură, într-o mai mare sau mai mică măsura.
Unii sunt mai hapsâni alţii mai puţin. Asta nu înseamnă că doar ai noştri sunt puri şi ceilalţi sunt mânjiţi.
De unde rezultă că nimeni de pe la nici un partid nu prea are voie să arate cu degetul către celălalt. Se aude Echipa lui Victor Ponta ? Văd că voi sunteţi unii dintre cei mai vocali. Şi mai inepţi.

În sprijinul lor vin pe turnantă jurnaliştii gen Lingăul care recomandă tuturor să o sugă din picioare, uitând că şi el la rândul lui a supt-o dar şezând ca să fie Bukakke-le mai gustos din cauza lui Newton, la fel şi cei de la Cangrena 3 care dacă nu ar avea un cur de lins ar rămâne fără un scop în viaţa. Ultimii dar nu şi cei din urmă sunt cei de la Ghiţă TV. Ăştia sunt un soi de 0(O) TV al posturilor de ştiri. Dar la fel de jegoşi. IRealitatea şi laBe1TV numai contează. Sunt prea mici.

Până la urmă tuturor le e frică de asumare şi arată mai degrabă către celălalt în spiritul mioritico- dacic cum că dacă capra mea moare să moară şi capra lui. Ca să fie egalitate, fraternitate şi solidaritate!

Anunțuri

Steagul bleg al schimbarii

„Dragons don’t want to kill other dragons. What if they’re related or something?”

Mă distrează tot baletul ăsta vizavi de legile electorale şi de reprezentarea în parlament.
Toţi vor brusc alte legi electorale, un număr mai mic de parlamentari şi organizarea de alegeri de către AEP. Mă da brusc s-au trezit că trebuie altceva. Unul nu ar spune că le-a convenit ceea ce s-a întâmplat până acum, unul nu ar recunoaşte că au scos o lege electorală cum nu se poate mai proastă, iar dacă nu existau cele două cataclisme de la alegerile din 014 – votul prost organizat în diasporă şi pierderea alegerilor de către Primul Ginere al Ţării – nu se întâmplă nimic.

Din păcate ultima parte a mandatului lui Traian Băsescu a fost lejer dezastroasă (opinia mea, nu săriţi să daţi cu bâta, citiţi mai departe ce am de spus) dar din fericire el a cam reprezentata cam tot ce înseamnă opoziţie la PSD căci ceilalţi străluceau prin absenţă sau excelau în populisme ieftine.

Dacă Ponta câştiga alegerile opoziţia era aneantizată. Şi tot ea opoziţia ar trebui să fie ceva mai atentă la ce se spune în jurul ei şi nu este de pe partea politică, că deh poate zic şi ăia ceva interesant. Poate.

Altfel toţi defilează cu stindardul dorinţei de schimbare, toţi vor să se lupte cu problemele sistemului electoral românesc. Aceeaşi oameni. Aceeaşi oameni din totdeauna care au făcut politica struţului de până acum. Deci ei vor schimbare? Schimbarea pentru ei este ca lămâia. Acră şi dacă se poate ar dori să o evite. E iaca nu se mai poate!

Scurta de luni LXXII–Hilare

Prima :

Sile Ernu, Rogozanu, Ioana Lupea şi alţii se declarau fericiţi că Siryza va câştiga alegerile din Grecia Ceea ce s-a şi întâmplat.

Syriza nu înseamnă doar vot, înseamnă speranţa redescoperirii politicii în forma ei continuă, profund democratică, aceea care continuă şi după vot. Syriza poate însemna scînteia unui nou val democratic care poate schimba realmente Europa. Syriza e alternativa reală la acea Uniune centristă preocupată doar de conservarea status quo-ului (SPD şi PPE) sau la şi mai sinistra variantă a extremei drepte care propune întoarcerea la un ghiveci naţionalist european. (de aici)

Numai că după ce au câştigat alegerile, extrema stângă aia de o plăceau cei de la CriticAtac face alianţă politică cu… cu… extremă dreaptă! No acum să vă văd cum cauţionaţi monstruoasa coaliţie şi cum explicaţi că cei susţinuţi de voi să alia za cu duşmanii voştri ideologici. Sau nu sunt duşmani pentru că extremele se atrag până la urmă.

Stanga radicala Syriza, invingatoare in alegerile din Grecia, si partidul nationalist Grecii Independenti au cazut de acord luni sa guverneze impreuna, a anuntat Panos Kammenos, presedintele acestei mici formatiuni, potrivit AFP.
„Vom da un vot de incredere noului premier Alexis Tsipras” (de aici)

A doua :

Gura de metrou a staţiei Apărătorii Patriei a fost retrocedată. Abia aştept pe moştenitorul Arcului de triumf şi pe cel al Grădinii Botanice să îşi intre în drepturi. Rizibil e că cel care a greşit şi-a recunoscut greşeala dar nu a păţit nimic. Greşeală recunoscută e pe jumătate iertată.

„Primăria sectorului 4 a emis un titlu de proprietate în condiţiile în care era emis deja un titlu anterior, şapte ani mai târziu de la emiterea acestui titlu. Sancţiunea pentru un astfel de act întocmit este nulitatea absolută. Aceşti membri ai comisiei de aplicare a legii 18 au dat declaraţii în cadrul dosarului penal, au recunoscut săvârşirea faptei” (de aici)

A treia :

Deciiii KWI zice că nu poate lucra cu guvernul Ponta. Ok! Ce zice Ponta? Simplu, KWI a vorbit în cadru instituţional. Zâmbesc şi mă uit în trecut când acelaşi Ponta nu cunoştea termenul de instituţional. Aşa se dezvoltă vocabularul.

2015 în România

Dreapta se zbate să înţeleagă.
Stânga încearcă să se reformeze dar nu prea poate.
Ailaltă stângă aşteaptă ceva. Nici ea nu ştie ce dar mai are timp până când o să ajungă la vârsta senectuţii. Deocamdată sunt tineri şi fierbinţi.

Intelectualitatea de stânga e minunată dar ineptă şi fără o viziune de secol XXI. Marx, Engels şi Lenin sunt fericiţi.
Intelectualitatea de dreapta dă sfaturi dar nu se implică politic. Şi totuşi e mândră de aportul ei la politica din România.
Nimeni nu face o analiză serioasă a problemelor.

În tot acest timp viaţa merge mai departe, lumea merge la birou iar seara unii mai ies la câte o bere.

2015 în România.

1806–2015 Firul rosu al coruptiei

Motto : „Nicio descriere nu se poate apropia de adevăr când este vorba să-i înfăţişeze pe slujbaşii din Ţara Românească. Nemăsurata lor imoralitate, ticăloşia – acesta este cuvântul potrivit – îndurerează şi umple omenirea de silă.“

Un domn, Louis Langeron a stat in Muntenia între 1806 si 1812 povesteşte despre ce a gasit pe aici si obiceiurile locului.

Despre numirea in functii publice.

„Cuvintele ordine, dreptate, cinste, onoare sunt adesea uitate în Ţara Românească. Aici, toate slujbele se cumpără, adică se plăteşte dreptul de a săvârşi orice crimă fără a fi pedepsit. Fiecare slujbă, în scurt timp, îl îmbogăţeşte pe cel care o cumpără, dar, după un an, trebuie s-o părăsească sau s-o lase altuia – căci încă un abuz al acestei cumplite cârmuiri este ca un slujbaş să nu stea niciodată mai mult de un an într-o slujbă, oricare ar fi ea; atunci vine la Bucureşti, unde se dedă unui lux neînfrânat şi de prost-gust, risipeşte la iuţeală rodul jafurilor sale şi, după doi ani de stat degeaba, mai cumpără o slujbă, se îmbogăţeşte din nou de pe urma ei, ca să vină iar în capitală şi să trăiască tot pe picior mare. Acesta este cercul vicios al boierilor din Ţara Românească“

Despre baroni locali.

„Ţara este împărţită în judeţe, fiecare judeţ fiind cârmuit de un administrator, numit, ca şi în Rusia, ispravnic. Aceste dregătorii au preţuri, mai mari sau mai mici, după veniturile pe care le pot aduce boierilor care le cumpără de la membrii Divanului. Ispravnicii aceştia sunt adevăraţi despoţi în jurisdicţiile lor şi nu se tem că li se va cere socoteală, căci aceasta nu se întâmplă niciodată, sau că vor fi pedepsiţi, căci nici aceasta nu se întâmplă, deoarece superiorii pot fi cumpăraţi“

Despre furtul fara rusine al conducătorilor.

„Iau, fără ruşine şi chiar fără să se ferească, de la fiecare ţăran, grânele, vitele, banii. Fiecare familie trebuie să plătească la Divan o dajdie oarecare: ispravnicul o face de două ori, de patru, de zece ori mai mare şi împarte suma cu membrii Divanului. Dacă ţăranul se încumetă să se opună sau să se plângă de aceste jecmăneli, este întemniţat, ruinat, bătut şi schingiuit în aşa fel încât, adesea, moare în chinuri sau, când călăii sunt şi mai cruzi, omul se uită cum îi sunt schingiuiţi nevasta şi copiii. (…) Cel mai neînsemnat loc de ispravnic aduce 7-8.000 de ducaţi pe an“

Despre coruptia celor care trebuie sa te apere de coruptie.

„Şeful poliţiei din Bucureşti se numeşte agă. Uneori, el este cel ce-i ocroteşte pe hoţi, cel care ascunde prada, iar treburile acestea cinstite îi aduc vreo 15-20.000 de ducaţi pe an. Spătarul ţine o armată de arnăuţi ca să urmărească şi să prindă tâlharii ce mişună pe drumuri şi în păduri: dar tocmai arnăuţii sunt cei ce fură şi ucid, iar câştigul îl împart adesea cu spătarul. Dacă treburile merg bine, acesta poate câştiga 15.000 de ducaţi într-un an. Judecătorii sau logofeţii deschid procese, civile sau penale, sau scornesc cine ştie ce fărădelege pe socoteala oamenilor bogaţi ca să-i despoaie de avutul lor…“.

Cea mai buna mama.

Cea mai bună e mama ta.
Dintre toate mamele din lume ea iubeşte cel mai mult.
Dintre toate mamele din lume ea te ajută în orie situaţie.
Dintre toate mamele din lume, cea mai bună mamă este mama lui Cristian David care i-a împrumutat fiului din pensia ei o sumă de 60.000 de euro!

Glorie mamei lui Cristian David!

Aş vrea şi eu ca mama mea să fie ca cea a lui Cristian David dar din păcate nu se poate.

Dar aş vrea să am şi prieteni ca Sergiu – Constantin Vizitiu. Ăsta ar putea fi un prieten adevărat pentru că iată ce declară el:

” Cei doi sunt nişte prieteni de-ai mei şi nu îi puteam lăsa la greu. Nu am treabă cu firmele lor. Sunt doar prieteni de-ai mei pe care i-am ajutat la greu” (de aici)

E? Vedeţi cum stă treaba? Când ai prieteni nu îi laşi la greu şi le dai împrumut vreo 100.000 euro.

Sau de ce nu să am un prieten ca Damian Drăghici care şi el a împrumutat la greu pe mai toată lumea din jurul lui. Să mă duc la el şi să îi spun că am şi eu nevoie de nişte bani, aşa vreo 400.000 euro. Ii dau eu la un moment dat. Odată.

În România, uneori, ai nevoie numai de mame şi prieteni ca să reuşeşti.

Politicienii români, o glumă, prietenia o glumă, rudenia la fel, mamele să trăiască!

Ultima zi trista din an. Urmeaza 346 de zile vesele. De maine.

Cică azi ar fi cea mai deprimantă zi din an ? Sigur, sigur ?
Dacă ne uităm niţel în jur motive de deprimare sunt o groază şi de azi încolo, nu stau înghesuite toate în aceeaşi zi.
Dar pentru că ziua este deprimantă să e veselim niţel şi să constatăm gingaş că:

Andreea Paul Vass scrie un articol în care cere că statul să intervină în chestiunea francului elveţian. Fac, zâmbind, menţiunea că mai sus numita, Andreea Paul Vass, face parte dintr-un partid de „dreapta” căci da, în Europa liberalii sunt de dreapta.

Victor Ponta vorbeşte despre măsurile populiste pe care le menţiona Cătălin Predoiu, uitând de măsurile populiste pe care el le promova mai acum vreo două luni numai. Păi tăticul, ia nene nişte lecitina dacă uiţi aşa repede. Al dracu’ Alzheimer!

În rest e numai bine în aceste zile. Toţi sunt Charlie că deh, e la modă, toţi sunt îngrijoraţi de soarta celor care au luat credite în CHF, bine că nu mai avem o problemă cu Yeni japonezi ca să te ţii atunci bătaie pe aparatul la televiziuni, KWI se duce la Sibiu în week-end pentru, partidele noi apar ca ciupercile după ploaie iar Van Ghellye a decretat ziua de 30 Februarie ca zi în care Victor Ponta va fi înfrânt.

Între timp cercetătorii britanici au declarat, aşa cum spuneam la început că azi e ziua cea mai tristă din an. Eu zic că e bine, ne mai rămân atunci 346 de zile de râs şi voie bună!