Misecuvinisti si daunatori

Dacă cineva are senzaţia că numai partea stânga a politicii române reuşeşte să jignească o cantitate mare de oameni, se înşeală amarnic. Şi în dreapta e la fel. Nu sunt mai rari şi nici mai buni. Singura diferenţa apare la calitatea intelectuală a purtătorului de mesaj. Bine, nu o poţi compara pe Gabriela Vrânceanu Firea şi tiradele ei anti non-ortodocşi sau anti oameni care nu au copii cu tirada misecuvinistilor intelectuali ascunşi în dreapta.
Bine, a fi intelectual nu te scuteşte de faptul că eşti un mitocan. În scris. Chiar dacă o faci rar, o faci bine. Bravo! De data asta domnul Adrian Papahagi a reuşit să jignească o generaţie întreagă.

“Despărțirea de România lui Ceaușescu va mai dura un deceniu sau două. Omul nou, omul recent, homunculul creat în laboratoarele Securității, în școlile de cadre ale PCR, în facultățile unde se preda istorie protocronistă și materialism dialectic, omul hrănit cu Cenaclul Flacăra și Cântarea României, amuzat cu Stela și Arșinel, învățat să se teamă de străini și de conaționali – el este la putere.
Ion Iliescu a vegheat ca acest om profund resentimentar, crâncen de arivist, cu o ură înnăscută pentru tot ce este superior în ordinea gândului, literelor, artelor, gustului, elocinței și eleganței, să domine statul și după 1990.
Avid de bani și de putere, incult, nesigur pe sine, stingher într-o lume prea multicoloră și subtilă pentru grila imprimată în creierul său, acest homo sovieticus adaptat la spațiul mioritic este principala moștenire a comunismului. Din el și-a recrutat PSD rezerva de cadre, cu el a populat parlamentul, ministerele și toată administrația. El este beneficiarul tranziției, și a făcut gol în jurul său.
papaphagiÎn siajul bogăției și puterii sale artele nu înfloresc, nu se ridică nicio construcție frumoasă, nicio instituție trainică, nimic. Din vidul său sufletesc și intelectual nu se pot naște decât urâțenie, strâmbătate, pustiire. Gândirea sa nu produce decât rumeguș. Patriotismul său este schimonosit într-un naționalism primitiv. Libertatea îi este străină, fiindcă a fost crescut în lesă.
Datoria vieții noastre este pedagogia libertății, a bunului gust, a civilității decomplexate, a marilor cărți, a adevăraților gânditori, a tradiției valoroase, a politicii înalte. Va trebui să formăm zeci de mii de tineri pe care comunismul nu i-a tarat. Ei vor lua locul homunculului comunistoid abia peste 10-20 de ani… dacă nu vor fi părăsit țara între timp. Din nefericire, omul recent își creează discipolii în paralel, cu resurse infinit mai mari decât ale noastre.”

O generaţie întreagă, pentru el, este formată din homunculuşi de stânga căliţi la Ştefan Gheorghiu şi care au fost comunişti. A compus un text pe care cred că nu la recitit înainte de a-l publica unde pune pe acelaşi picior o generaţie de oameni care au făcut şi altceva decât să treacă prin partide pentru o funcţie.

Partea cu adevărat urâtă a poveştii este că domnul misecuvinist chiar se crede un soi de mesia al dreptei române, un purtător de stindard al corectitudinii politice, el reuşind se se agaţe pe rând de cam toate proiectele politice la modă anii ăştia. Şi în cam toate a dat chix. De ce? Situaţia e complicată şi implică mai multe aspecte. Nu e locul şi nici momentul să discut asta acum.

Nu toţi din generaţia aia pe care o dispreţuieşte el atât de democratic numind-o homunculuşi au fost comunişti şi nu toţi au avut treabă cu partidul. Nu toţi sunt nişte nebuni care cred şi acum în valorile comunismului.

Am o veste proastă pentru domnul Papahagi. Omul vechi a făcut posibilă revoluţia din 89 şi schimbarea de regim. Chiar dacă schimbarea n-a fost una atât de radicală, rapidă şi profundă pe cât am fi dorit. Dar tot schimbare se numeşte. Şi au murit peste o mie atunci. Tot omul vechi a mai fost şi prin Piaţa Universităţii, a votat Convenţia în 96 generând alternanţă la putere. Apoi, în 2004, nişte părţi mari din categoria omului vechi plus părţi mari din categoria omului niţel mai nou (descendent oricum din omul vechi) a mai produs o alternanţă la putere. La fel, un mix de oameni vechi ramaşi în ţară să-şi rupă coatele plus oameni vechi plecăti afară ce trimiteau şi bani în ţară plus nişte oameni puţin mai noi, descendenţi din omul vechi, rupându-şi coatele pe aici sau pe aiurea au reuşit să ţină cât de cât ţara asta pe linia de plutire în ultimii 25 de ani (sigur, se putea mai mult, nu neg) plătind inclusiv consilierii de miniştri dintr-o anumită perioadă.”

Pentru că din cauza noastră, a oamenilor vechi Domnule Papahagi, poţi acum să scrii fără să îţi fie frică că vei fi săltat de pe stradă de către poliţie.

În final o notă personală pentru cei care se ocupă de viitorul M10 al Monicăi Macovei – dacă Adrian Papahagi este purtătorul de imagine al acestei construcţii, mai mulţi amici de-ai mei şi cu mine o să stăm lejer pe marginea şanţului să vedem ce se întâmplă. Nu vă aşteptaţi să înţelegem mârlanii de genul ăsta pentru că, noi, homunculuşii, ne-am cam săturat să fim luaţi la mişto.

A bon entendeur salut!

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Greata cotidiana, Lichele de tranzitie, Political Zombies

4 răspunsuri la „Misecuvinisti si daunatori

  1. Adrian Papahagi – şi în acest text care nu va fi capătul şirului – păcătuieşte nu atât prin mitocănia pe care o serveşte adeseori cu naturaleţe, ci prin inepţiile ce se pretind axiomatice.

    Cei crescuţi şi maturizaţi în comunism sunt, în opinia sa, fără rest, nişte rebuturi pentru democraţie, „homunculi comunistoizi”, în special fiindcă au fost „creaţi în laboratoarele Securității, în școlile de cadre ale PCR” etc.
    Tot el spune ma apoi: „Va trebui să formăm zeci de mii de tineri pe care comunismul nu i-a tarat.” Mie-mi sună tot a treabă de laborator şi tot crearea unor homunculi.
    Pentru cineva care propovăduieşte cică „pedagogia libertăţii, (…) a civilităţii decomplexate”, Adrian Papahagi mi se pare detanjat de libertate şi cam complexat; mai ales de diversitatea de idei şi orientări politice. De ce nu i-ar lăsa pe tinerii cărora li se adresează să se formeze singuri şi nu plămădiţi ca plastilina de mâini străine?

    Nu e puţine ori Adrian Papahagi a perorat despre ură, cu ură, aşa cum se poate devoala din textele sale politice. Oare ura împotriva urii nu-i tot ură, deci condamnabilă, deoarece vieţuieşte astfel în aceleaşi tenebre?

    Adrian Papahagi se dovedeşte, neintenţionat, „stingher într-o lume prea multicoloră și subtilă pentru grila imprimată în creierul său”, ceea ce-l înrudeşte cu homunculul comunistoid. Când dai prea multe rateuri, când nu eşti capabil să te ridici copăcel pe propriile-ţi picioare – cum i s-a întâmplat lui în politică – atunci soluţia este să dispară concurentul. Curat democraţie! Ceva simiular cu gerontofobia iniţiatorilor aiurelii numită „Generaţia aşteptată”.

  2. G.M.

    Plin de venin, nenea Papahagi.

  3. George Visan

    Mda. Papahagi e o sursa nesecata de ineptii politice!