Paiul din ochi este prea mic şi aproape invizibil şi nu jenează la vedere

Subiectele săptămânii care tocmai se încheie glorios azi nu au fost parlamentarii care se chinuie să scape de DNA şi nici declaraţiile scandaloase ale lui Călin „X! Neveste” Popescu Tăriceanu, ci mult mai importantă bătaia pe care a primit-o o femeie în tramvai pentru că fuma, pardon vapa.
Pensionari viguroşi au bătut-o.
Şi de aici discuţiile au început să curgă. Că vapat-ul nu face rău nimănui, că ăia sunt nişte nebuni.
În fine, adevărul este undeva pe la mijloc.

În primul rând, se poate constata că deschiderea graniţelor nu a ameliorat comportamentul românilor de rând, preluând din Occident nişte modele de comportament care să fie aplicate în ţara asta.
În general, te adaptezi culturii în care te afli şi aplici regulile de convieţuire pe care majoritatea le respectă în cultura şi societatea în care trăieşte. Nu a fost şi cazul „doamnei” care dorea neapărat a dea cu miros de mere în jurul său. Da, poate că nu face rău nimănui, dar dacă regulile de bun-simţ spun să nu o faci, le aplici. E simplu. Poate că ar trebui făcute mai des campanii de sensibilizare socială, de genul celei de la defunctul post de radio Guerrilla, care arată că într-o ţară normală nu se scuipă pe jos şi aşa mai departe. Dar cine mai are timp de asta? Cine mai vrea să se uite în oglindă şi să spună că da, noi, românii mândri şi bravi care ne tragem din daci şi din romani, nu avem, uneori, o brumă de civilizaţie. Civilizaţie care, în ciuda aparenţelor, apare spontan în momentul în care trecem de graniţa României. A, stai, că acolo au şi amenzi care sunt şi date. Şi sunt mari şi are şi cine să le aplice şi nu ţine chestia cu „Știi cine sunt eu?” sau „Lasă că dau eu un telefon şi ai să vezi tu!”

Apoi să nu uităm ceva: pensionarii de azi sunt ăia care în 1990 aveau 35-50 de ani.

Păi, nene, ăstora li s-a răsturnat tot sistemul de valori în decembrie ’89 şi mai apoi au trăit tranziţia aia şchioapă a anilor ’90. Hai să nu ne mai ascundem după deget – parcă ultima încercare de mineriadă a fost numai în 1999. Deci numai acum 16 ani. Toţi ăştia au trăit într-un sistem în care statul le asigura totul şi s-au trezit brusc într-o lume în care fie trebuiau să îşi pună mintea la contribuţie, fie trebuiau să se descurce. Apoi privatizările făcute absolut aiurea şi multe alte chestii din anii următori i-au ţicnit, nene.

Călătorind cu autobuzul ceva mai des decât mulţi dintre voi (#300), cei care citiţi rândurile astea, am constatat că pensionarul se poşetează lesne pentru un loc în mijlocul de transport, apoi RATB-ul este un soi de etuvă socială în care violenţa poate izbucni din absolut orice. De la statul în faţa uşii şi până la „De ce te împingi, domnule, în mine?”, atunci când şoferul consideră că trebuie să pună o frâna bruscă şi fără rost.

Şi atunci ne mirăm că sexagenarii sunt violenţi şi sunt un soi de Bruce Lee cu plasa de cartofi, care se bat pentru un loc în tramvai.

Răsturnarea valorilor din 1990, „IMGB face ordine”, „Iliescu apare, soarele rasare” şi rezistenţa la schimbare au dus la situaţia de genul ăsta.

Vinovați? Nu există – sau cel puţin nu putem pune acum degetul pe ei. E simplu, pînă la urmă trebuie să vrem să ne schimbăm, nu ne forţează nimeni. Dar dacă nu ne schimbăm mentalitatea şi atitudinea, nici să nu mai fim scandalizaţi când alţii cu ceva mai multă civilizaţie în spate râd de noi. Căci, în fond, de asta suntem buni majoritatea – să ne scandalizăm când presa de prin alte părţi ne arată copacii din faţa noastră, pentru că paiul din ochi este prea mic şi aproape invizibil şi nu jenează la vedere.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Cutia cu maimute, Greata cotidiana, Miorita laie laie bucalaie, Povesti nemuritoare

Un răspuns la „Paiul din ochi este prea mic şi aproape invizibil şi nu jenează la vedere

  1. da ce te faci cand paiul este par?