Lasă-ne să intrăm, Gigicule!

„Câteva sute de persoane, în cea mai mare parte pensionari, s-au aşezat la porţile cimitirului şi au început să-i înjure pe agenţii de securitate care păzeau porţile ferecate: „Daţi-ne drumul, mă, boilor, să-i putem aprinde o lumânare la cap. Ce, v-a plătit puturoasa aia de fie-sa? S-a găsit ea să nu ne lase pe noi, care am fost şi la Amza Pellea, şi la Dan Spătaru… S-o vedem pe unde intră, că noi stăm aici “. (de aici)

Cam aşa stă acum lumea la moartea presei române. Şi tot cam cum s-a întâmplat vineri, tot aşa reuşesc unii să o îngroape. Seara, la oră de maximă audienţă. Iar după îngropăciune se trezesc viteji, a doua zi şi încep să facă dezvăluiri incendiare, să dea ştiri bombă şi să detoneze grenade de presă.

Şi cum există un campionat naţional al aruncării cu căcat în ventilator, nu se putea ca cei de Realitatea TV să nu participe la el. Pentru că face bine la ten pe de o parte iar pe de altă parte Antena 3 are deja nişte puncte avans.

FOST TIRAN: Cam de pe la ora asta sunt dispus bine de tot. Am acceptat cu plăcere, pentru a vă face de râs.

MODERATOR: Cu toată stima, vă detest.

FOST TIRAN: Ce coincidenţă fericită! Şi eu vă detest.

MODERATOR: Eu doar ca fost tiran vă detest. Ca om îmi sunteţi foarte simpatic. (de aici)

Şi cum p(r)ostul condus e către Cozmin (nu Cosmin) Guşă, mândrul consilier politic al lui Mircea Geoana (aţi râs nu e aşa?) a decis să participe la etapa asta nu putea scăpa de rezultatele acţiunii.

Au dat cu rahat în ventilator şi şi-au furat-o.

star wars black and white minimalistic stormtroopers artwork middle finger black background_www.wall321.com_66

„Lasă-ne să intrăm, Gigicule! “, s-a mai strigat fără niciun folos, iar după ce bătrânul a reuşit într-un final să pătrundă în cimitir, mulţimea a ţinut să-şi facă publică opţiunea în dispută dintre Oana Zăvoranu şi unchiul său. S-a scandat ca pe stadion: „Gi-gi-cu! Gi-gi-cu! “.

Gigicu nu i-a lăsat să intre şi atunci s-au apucat să scrie pe facebook diverse.

În general ceea ce se vede, nu mai este jurnalism ci un soi de muncă în care tu angajat trebuie să spui ce îţi zice ăla care te plăteşte. Şi dacă te plăteşte tu joci după cum îţi cânta.

În fine, episodul de acum câteva zile nu face decât să îmi întărească imaginea de zombi a presei române. Dar un zombi elegant aşa cam ca Rareş Bogdan şi mitocan cam ca Lingăul sau Mircea Badea.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Cutia cu maimute, Dumb politics, Greata cotidiana, Political Zombies

Un răspuns la „Lasă-ne să intrăm, Gigicule!

  1. Octaviana Marincaș

    Bine punctat !