Invinsii tranzitiei

Acestea e un text mai vechi dar care se poate aplica oricând.

Aseară, după cele 22 de minute de întuneric am trecut pe lângă televizor şi am văzut demonstraţia de la Cotroceni. Văzând imaginile alea mi s-a iţit o părere aşa din camera de alături care spune cam aşa:

Deşi voci de influencerii spun despre cei strânşi acolo că sunt doar victime şi că trebuie să îi tratăm ca atare eu nu cred că sunt nici victime şi nici nu trebuie trataţi ca atare.

Hai să ne gândim altfel un pic.

Dacă în locul ăla, media de vârstă era undeva între 60 şi 70 de ani cu rare excepţii, asta înseamnă că prin 1990 ăia aveau între 33 şi 43 de ani, adică trăiseră o mare parte a vieţii în timpul dictaturii şi a odioasei sale soţii.
A venit peste ei valul post 90 cu inflaţie, privatizări făcute aiurea şi toate cele, s-au trezit din sânul lui Avram (aveau casă şi muncă, da mai puţin ce să pună pe masă dar nu îi ploua în cap măcar) intro societate pe care ei nu o înţelegeau deloc şi nici nu au făcut efortul să o înţeleagă.
Ei nu sunt victime, sunt înfrânţii tranziţiei, sunt cei care nu au văzut că lumea în care au intrat însemna şi informatizare şi competenţe şi mai ales curajul asumării unor decizii riscante. Nu au vrut să facă asta, 27 de ani mai târziu s-au trezit într-o lume pe care nu o înţeleg, în care comunicarea e mai rapidă şi telefonul nu mai are cuplaj să te, sau să, îl asculţi pe cuplat ce vorbeşte şi cu cine.
Mentalităţile la muncă s-au schimbat, mai greu dar s-au schimbat, din societatea care funcţiona pe principiul „ei se fac că ne plătesc, noi ne face că muncim” s-a ajuns în locul, fără de întoarcere unde se aplică o chestie mai dură „te plătesc în conformitate cu ce competenţe ai, nici mai mult nici mai puţin”

 

Mi-aduc aminte cu nostalgie un reportaj din momentul în care s-a făcut prima privatizare ratată la Hunedoara, şi unde mulţi dintre muncitori au ales s aplece cu salarii compensatorii băbane. Pe care le-au cheltuit pe te miri ce, nu ca să îşi înceapă vreo afacere, chiar şi mic trafic cu rulmenţi de la turci, şi am văzut un domn cam la vreo 35 de ani care spunea nervos „Păi eu ce fac acum? Eu muncesc de la 16 ani aici! Nu ştiu să fac altceva! Ar putea statul s ama ajute şi să îmi dea o indemnizaţie ceva!” şi mă gândeam că nene, asta nici măcar nu îşi pune problema recalificării, nu mai zic de o firmă ceva.

E, ăştia sunt înfrânţii tranziţiei. E trist dar e adevărat, o parte din poporul ăsta a fost învins de vremuri şi de anchiloză mentală din cauza comunismului. Nu trebuie să căutam vinovaţi, nu, Antena 3, România tv nu fac decât să exploateze acest segment de populaţii care a pierdut startul şi acum se vede nevoit să trăiască greu.

Nimeni nu e de vină pentru asta doar ei că nu au găsit puterea adaptării la condiţiile noi din ţară şi a funcţionat destul de abrupt teoria conservării speciilor a lui Darwin.

Atât.

P.S. Bonus Experimentul Pitesti pe stil nou

Anunțuri

Comentarii închise la Invinsii tranzitiei

Din categoria Uncategorized

Comentariile nu sunt permise.