Arhive pe etichete: Candidati la presedentie

Scurta de luni XLV

Medalii

„un om de cuvânt, nu promite mult, dar când promite se ţine de cuvânt” (de aici)

Începe o săptămână nou de campanie. Săptămâna cunoscută în mod tradiţional ca şi campionatul local de pupat moaşte de către politicieni. Una e să îi aduci pe ăia pe bani să strige pentru tine şi alta e să ai parte de o baie de mulţime unde mulţimea > de 50.000 de suflete cu media de vârsta egală cu a mileniului şi care mai ales, căci asta este important, vin singure la tine.
În paralel întiul stătător al Bisericii Ortodoxe Române, Înalt Arghirofilul Daniel l-a medaliat pe Dragnea. Staţi că nu îmi pot stăpâni râsul când citesc asta. Pe Liviu Dragnea mă? Ce mai urmează o slujbă de iertare pentru dezlegarea de minciună a lui Victor Ponta, binecuvântarea sarcinii lui Gabriela Vrânceanu Firea şi datul ei de exemplu? Ipocrizia şi-a făcut loc în BOR.

(sursa gandul.info)

Lipsa de mesaj

Dar nu despre asta doream să scriu asta azi ci despre faptul că nici un candidat la prezidenţiale, chiar dacă se numeşte, din păcate, Călin Popescu Tăriceanu nu se adresează decât strict susţinătorilor lui. L-am dat exemplu pe Tăriceanu pentru că el nu are susţinători sau mă rog dacă îi are îi are pentru vreo două săptămâni, nu mai mult.

Nici unul nu vorbeşte despre politica externă a României aşa cum ar trebui să vorbească, despre Rusia, despre ISIS, despre prezenţa bazei americane de la Deveselu şi aşa mai departe. Nici unul nu discută despre cum vede el relaţia cu Moldova având în vedere că şi ei au alegeri şi se poate (deşi nu îmi doresc asta) să câştige comuniştii. Nimeni nu zice nimic despre cum vede el România peste 5 ani, atunci când îşi va termina el mandatul. Şi mai ales nu vorbeşte pe limba celor care sunt nehotărâţi, celor care îşi spun acum că nu vor ieşi la vot nici in turul unu şi nici în al doilea.

dv

Cum te adresezi acestei lumi? Cum îi faci să iasă la vot? Cum vorbeşti pe limba lor dar în acelaşi timp păstrând un discurs de viitor prezidenţiabil nu de candidat la alegerile locale sau parlamentare.

Cum? O întrebare la care încă nu am răspuns şi nici nu cred ca voi primi răspuns de la nici unul dintre prezidenţiabili.

Reclame

Un comentariu

Din categoria Campanie 2014, Dumb politics, Greata cotidiana, Political Zombies, Prezidentiale 2014

Plictis de august

Ca să stabilim o chestie, un preşedinte al acestei ţari nu face următoarele chestii :

a micuţ) nu se ocupă de pensii
b micuţ) nu se ocupă de salarii
c micuţ) nu se ocupă de sănătate
d micuţ) nu se ocupă de asistenţă socială
e micuţ) nu trece bătrânici strada

De toate astea se ocupă în general guvernul. Mai bine sau mai rău, dar guvernul se ocupă de chestiile astea.

Poporul ăsta trebuie să înţeleagă că nu mai trebuie să aştepte indicaţii preţioase date de sus, sfaturi prezidenţiale şi alte chestii de astea căci nu se mai întâmpla.

Altfel, toată puzderia asta de candidaţi, de la stânga la dreapta are un singur numitor comun : nu spun nimic, nu au un proiect de ţară, nu discută probleme serioase.

Toţi se scuipă între ei şi noi stăm pe marginea sanţului şi mâncam seminţe. Sau citim site-uri care dau titluri de genul

Lovitură năpraznică a lui Ponta
Mişcare devastatoare a lui Johannis
Udrea loveşte din ficaţi (sau era Ponta nu mai ştiu care dintre ei îşi punea pateul la bătaie în scris)
Analiză criminală făcută de un reputat institut de sondare a opiniei publice.

Si sa nu uit celebrul “Atac nimicitor” #baejnebun ?

vote_vader_by_nem0nus-d6tzl52
Bine, mă duc să îmi scot câinele la plimbare dar când mă întorc aş vrea să fiu oripilat speriat şi năucit de candidatul care va avea totuşi un program politic coerent pentru viitoarele alegeri prezidenţiale. Dar nu mă tem că se va întîmpla aşa ceva.

5 comentarii

Din categoria Campanie 2014, Dumb politics, Greata cotidiana, Political Zombies

Alba ca zapada si electoratul sau

Albă ca zăpada şi cei şapte pitici poveste pe care o ştim cu toţii. Problema e nu numai că o ştim dar o şi trăim.

Avem o puzderie de candidaţi la prezidenţiale, mă simt ca în 90 sau în 92 sau în 96 sau 2000. Lipsesc Mudava, colonelul Dogaru, Contele Iosipescu Zambra, Omu’ care blesteamă ezoteric la cel mai înalt grad, candidatul ceangăilor şi aşa mai departe.

E o veselie întreagă, toţi, dar absolut toţi de la Victor Ponta la să zicem candidatul PAS luptă pentru:

Economie de piaţă
Sănătate
Justiţia
Anticorupţie
Republică
Stat de drept
Şi alte alea

 8d9004e1d9357f8e8cf5ae7da35a1dec921cfa24063e247ba83ef7ec0c25765a

Mă, da’ unu nu vine cu ceva economie pe bune, cu ceva scăderi de impozite, nu că preşedintele ar putea să facă asta dar nah, zic şi eu ca tot roma nul că preşedintele trebuie a se ocupe de cam orice, de la scutecele nou născuţilor până la asigurarea de locuri de muncă

Ştiţi ce? Eu unul când o fi să vă votez va trebui să mă convingeţi şi o să fie al dracului de greu să o faceţi şi trebuie să fiţi inteligenţi şi cu argumente.
Argumente pe care încă nu le aveţi.


C’asa’i în tenis! Vorba lui Toma Caragiu

Comentarii închise la Alba ca zapada si electoratul sau

Din categoria Campanie 2014, Dumb politics, Greata cotidiana, Political Zombies