Arhive pe etichete: Crin Antonescu

Cum se ascunde mizeria sub pres

Dacă prima dată nu a reuşit, iată că şi de data asta a ratat, Adrian Sobaru a mai încercat odată. Maşinăria de propagandă a Antenei 3 l-a transformat prima dată în erou al luptei strâmbe a lor cu bunul simţ. Acum aceeaşi Antena 3 îşi ignoră eroul.

“Eu cred că acest caz nu trebuie mediatizat. E vorba de un om care are nevoie de ajutor, de un caz social” – Radu Tudor  Antena 3

sobaru 2

De ce îl ignoră? Păi e simplu. Acum eroul se luptă cu cu regimul. Celălalt regim în care se presupunea că acelaşi erou, fals, va primi nu numai lapte şi miere dar şi recunoaşterea de care avea nevoie.

Ce spuneau cei la Jurnalul Naţional în 2012?

„Despre Sobaru s-a spus că e nebun, că e drogat, că a sărit de la balcon în Parlament pentru bani, pentru faimă, pentru ceva concret. Nu încape în mintea unora că există oameni care pot avea curajul desuet de a protesta cu adevărat în ţara în care alţii aleg să sfideze criza „ca băieţii”, arzând hârtii de 500 de euro la televizor.” (de aici)

Iar farul călăuzitor al mitocanilor Mircea Badea zicea ca acelasi Sobaru este o  “Inima neinfricata

wanker

Nici nu ştiu ce să fac, să râd sau să plâng văzând cum o ceată de maimuţe şi-au bătut joc de un om care era vizibil turmentat.  Şi nu, aici nu este vorba despre revoluţia care îşi omoară copii ci despre o manipulare greţoasa a slugilor varaniene de care au profitat atât Victor Ponta cât şi Crin Antonescu.

Reclame

Comentarii închise la Cum se ascunde mizeria sub pres

Din categoria Cutia cu maimute, Dumb politics, Greata cotidiana, Political Zombies

Bla, bla, bla ! Nimic nou !

Eram pornit să scriu ceva de alianţa asta Creştin – Liberală, dar nu prea am de ce.
Trec peste momentul cu lipsa strofei cu Împăratul Traian din imn (Blaga, Iohannis sau oricare pedelisto-penelist trece pe aici citiţi un pic aici)  [ Imnul României, intonat la mitingul USL fără partea care include numele „Traian” ] căci deja PNL are 2 la 1 în faţa PDL-ului la mascări de astea. A mai făcut-o o dată pe stadion cînd era alături de PSD şi Crin Antonescu era pe cai mari.


(sursa foto)

Nu am de ce să scriu pentru că nu mă interesează de voi, nu aduceţi nimic nou în politica română, veniţi cu aceleaşi feţe, cu proiectul Iohannis al lui Geoana acum reşapat în Proiectul Iohannis al marii uniuni de dreapta. Care dreaptă bă? Care?


Nu veniţi cu soluţii economice ci doar cu idei vagi despre ce ar trebui să fie. Dacă citim o ciornă a programului politic al ACL constatăm că limba de lemn nu moare. Cităm:

“Politicile fiscale promovate de PNL (PNL + PDL) au la bază principiul încurajării antreprenoriatului şi asigurarea.
Mijloacelor financiare pentru funcţionarea statului minimal. Cota unică de impozitare şi – a dovedit succesul în Economie şi este fundamentul politicilor noastre fiscale. Prin menţinerea acesteia am creat premisele un ei reforme a fiscalităţii. Simultan cu o creştere economică durabilă, se impune comasarea şi reducerea celorlalte
Taxe, pentru crearea unui sistem unitar şi transparent de impozitare. Reforma fiscalităţii înseamnă dreptate fiscală, întărirea capacităţii organismelor de control şi eficientizarea mecanismelor de colectare fiscală a statului.
Munca este prea mult impozitată în România, nivelul taxelor şi impozitelor este nesustenabil, iar taxa pe valoare adăugată se situează la una din cele mari valori din Europa. Susţinem o reformă fiscală care să aibă în centrul său încurajarea muncii şi deopotrivă menţinerea deficitului bugetar în limitele necesare trecerii la moneda unică europeană.” (de aici) [PDF]

Bla, bla, bla, nicăieri nu pomeniţi de predictibilitate fiscală căci toate guvernele româniei au suferit de boala Parkinson – şi nu ştii de la un la altul cu ce impozite noi sau mărite te trezeşti. Bine împăunaţi-vă în continuare cu impozitul de 16 % dar nu spuneţi nimic din ce nu aţi realizat. Asumarea pe bune a răspunderii este o chestie care nu se prea practică în România, sau dacă se practică e făcută la mişto – vezi cazul cu plagiatul lui Ponta – serios, după 16 ani pînă şi un ucigaş ar fi fost eliberat şi iertat numai el nu! Vai săracul!

În concluzie promit să vă tratez cu un sictir imperial pînă la proba contrarie.

A bon entendeur salut!

P.S – Si ca o acolada, am uitat sa scriu asta, Chiliman, Moisescu, Tusa au ajuns iarasi in PNL. Adica, fix de acolo de unde au fost dati afara. Cum sa te plictisesti in tara asta ? Cum ?

3 comentarii

Din categoria Campanie 2014, Dumb politics, Greata cotidiana

Scurta de luni XXXII

Ieri, de ziua copilului 1 iunie, Domnul Prim Ministru Victor ponta s-a exprimat vizavi de renunţarea la candidatură la alegerile prezidenţiale a greu încercatului Crin Antonescu spunînd că:

a micuţ) A fost o chestiune lucrată şi era evident că la un moment ori se retrage, ori va fi retras pentru a face loc unei scheme la care se lucra demult şi s-a dat ordin pe unitate la toţi comentatorii să o sprijine.

b micuţ) Toate aceste decizii au fost luate în spatele scenei, fără a se da o explicaţie logică oamenilor şi asta denotă că domnul Antonescu e victima unor oameni care, din 2013, l-au manipulat şi intoxicat tocmai ca să-l aducă în acest punct.

c micuţ) Categoric da (este implicat Traian Băsescu). În continuare cred că Antonescu a fost doar intoxicat şi manipulat.

Oh da şi aici e de vină tot Traian Băsescu şi serviciile ar fi fost de vină. Cine alţii?

Dar să intrăm în maşina timpului şi să căutam un biet articol scris de Doru Buscu în urmă cu fix un an, o lună şi trei zile în urmă. Nu îl căutaţi pe site-ul Caţaveicii pentru că nu îl puteţi găsi.

În articol se spune:

a1 micuţ) Nori de fum și aburi de pucioasă se adună în jurul lui Crin Antonescu. Rîsete de drac răzbat dinspre servicii, în timp ce umbra candidatului USL la președinție nu mai ascultă de mișcările lui.

b1 micuţ) Din structuri fac parte, alături de politicienii sub acoperire, divizii întregi ale noii poliții politice. Și, ca să nu fie nici un dubiu, enumăr aici părți din SRI, SIE, SPP, STS, Parchete, Curți și ANAF. În jurul marilor unități gravitează, ca un nor de asteroizi pitici, microstructuri de toată mîna.

c1 micuţ) Sînt semne că același tratament i se pregătește și lui Antonescu. O negură cu iz de sulf, obținută dintr-un amestec de nerușinare și epoleți, se adună în jurul PNL. Răul clocotește în cazanele secrete ale Inițiativei România Liberală, iar versetele satanice care-i unifică pe fondatori sînt fabricate direct la unitate. Membri ai structurilor, confecționați politic astfel încît să pară civili, sînt puși să umble la braț cu șefi ai serviciilor secrete, ca să înțeleagă lumea că palma e bătută la vedere. Peste vălătucii și miasmele operațiunii tronează Anticrinul, cel care a început urzeala diavolească aruncînd celebra petardă „Porumbacu”. În adîncul coșmarului său, Băsescu nu poate accepta să-i lase locul unuia pe care n-ai de ce să-l apuci.

Păi domnule, e bun Bogdan Teodorescu şi vizionar Doru Buscu !

 

lecturi suplimentare : Veniti cu noi, veniti cu noi sa dam in ciine cu’n pietroi ! Despre acelasi articol am scris acum un an.

Comentarii închise la Scurta de luni XXXII

Din categoria Dumb politics, Greata cotidiana, Istorie politica

Pe-al nostru steag e scris #uimire

Pe-al nostru steag e scris unire,
Unire-n cuget și simțiri
Și sub măreața lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.

Star_Wars_Love_Bad_Boys_Black_Ladies_Shirt_POP„O alianţă naturală, dacă vom avea scorul necesar, va fi cu PNL. Nu vom avea probleme doctrinare (…) Am guvernat foarte bine cu ei în 2005-2007”, a declarat Vasile Blaga.” Cu Crin sau fără Crin, e treaba lor” (de aici)

Nu am contribuit niciodată la disiparea forţelor de dreapta. De aceea, am ajuns la concluzia că trebuie să avem discuţii cu PNL, PNL şi PDL fiind principalele forţe de dreapta din România”, a explicat Blaga.” (de aici)

Gata ne-am scuipat o vreme dar gata joaca asta nu mai ţine!
Trebuie să ne unim să să uimim în acelaşi timp. Noi vrem la putere! De ce dracu lumea spune să ne reformăm? Noi nu avem nevoie de reformă internă! Noi avem nevoie de putere şi să putem să facem legi pentru noi, să cîştigam licitaţii şi să ne plîngem de ce proastă e guvernarea PSD-ului deşi şi noi la rîndul nostru propunem o mulţime de soluţii de stînga.

„Am văzut că şi statutul meu personal începe să se amelioreze în intenţiile dlui Vasile Blaga, ceea ce mă face desigur mai optimist, în ciuda vîrstei mele înaintate. Nu are cum face dl Vasile Blaga o propunere în sensul acesta, pentru că PNL este fondator al USL, PNL a fost, este şi va fi pînă cînd va exista USL o parte componentă a acesteia şi a respectat şi îşi respectă şi în opoziţie şi la putere toate angajamentele şi, ca atare, nu avem cum pe un asemenea subiect să avem un dialog cu Vasile Blaga şi cu PDL. Deci, încă o dată îi mulţumesc, pentru că e vorba să fim politicoşi” (de aici)

images11111111
„Comisia parlamentară vrea să ancheteze şi să judece procurorii, cu scopul (1) de a îşi scăpa membrii USL de anchetă prin intimidarea şi ameninţarea procurorilor, mai ales acum în timpul procedurii de numire a unor noi şefi la Parchetul General şi DNA; (2) de a decredibiliza ancheta şi pe procurorii care lucrează în aceste dosare; (3) de a minţi opinia publică din România cu privire la scopul legitim şi legal al acestor anchete, care nu este cum au votat oamenii, ci dacă şi cum s-au comis fraudele; (4) de a-i minţi şi pe europeni ori americani pentru care frauda la alegeri/referendumuri nu este admisibilă şi este sancţionată penal, iar Parlamentul nu intervine în anchete” (de aici)

Pe noi nu ne interesează chestiile mici, meschine cum ar fi o piaţă concurenţiala liberă, impozite mai mici, integrare în UE. Nu, noi vrem votanţi pentru ca să fie idioţi utili şi să ne acorde increderea lor după care să putem rîdem de ei.
Nu ne mai interesează că în 2012 le spuneam că sînt un grup infracţional organizat care încearcă să dea o lovitură de stat. Nu! Acum sîntem prieteni, iubiţi, amanţi de conjunctură ca să oprim hidra roşie care nu ne lasă să cîştigăm noi mai mulţi bani!

image-postbgalact-0-watermark
„Putem discuta, am văzut şi o declaraţie a lui Blaga, dacă e posibil şi asta înseamnă fuziune, pentru că într-adevăr un partid mare să se realizeze. În dreapta nu am avut niciodată un partid foarte mare, în vreme ce în stangă avem un monolit (…) În PNL există disponibilitate pentru a purta chiar o astfel de discuţie” (de aici)

 Știind că-n viața trecătoare
Eterne fapte-am împlinit
Și chinul morții-ngrozitoare
Bogat, bogat e răsplătit.

Gata, vrem fuziune, vrem unire, vrem să arătam poporului că noi sîntem ăia care îl apară ! Nu contează că sîntem mici, fără viziune, fără dorinţă de a cîştiga, că facem blaturi pe plan local ! Nu contează nimic din toate astea!

Noi vrem unire şi atît !

Un comentariu

Din categoria Campanie 2014, Greata cotidiana, Political Zombies

Ziua cutitelor lungi si tocite

Motto :  When in doubt use the force – Depressed Darth Vader

Prima întrebare pe care o pun este una simplă : Toate partidele au adus la BEC liste cu 200.000 de semnături. Aş vrea să mi se explice următoarele rezultate :

1) Partidul Forţa Civică :138.095 de voturi –   un minus de 61.905 voturi
2) Partidul Ecologist Român : 61.781 –  un minus de 138.219 voturi
3) PNŢCD : 48.090 voturi – un minus de 151.910 voturi.
4) Noua Republică : 14.638 voturi – un minus de 185.362 de voturi

Nu mai vorbesc despre independenţi căci la ăia e şi mai tristă povestea.

Să se bifeze decizia logică pe care ar trebui să o ia conducerea acestor partide ?
a) să continue ?
b) să fuzioneze cu partide ceva mai mari ?

c) să dispară din politica română ?

Despre restul nu mai am întrebari.

Restul sînt lideri fără viziune, cu o campanie făcută pe genunchi, iar tema justiţiei este mult roasă pentru ca să mai prindă la public. Toate temele dreptei : ţară, familie, neam, Europa au fost preluate de către PSD şi folosite. Şi iată procentul obţinut.

Cu litere mici si paranteze

a micuţ ) Crin Antonescu – sforăitor fără a spune ceva nu mai e de mult timp o locomotivă pentru PNL. A dus partidul de fapt acolo unde îi este locul la 17 – 20 % pentru că de fapt toată reuşita PNL-ului nu i se datorează lui ci PSD-ului care îl pregătise iniţial pentru asimilare. Cam ca Cyborgii.

b micuţ) Vasile Blaga – a cîştigat nişte alegeri interne mai mult sau mai puţin contestat în partid în detrimentul unor oameni mai capabili, Monica Macovei şi Gheorghe Falcă. A încercat să reformeze PDL dar a reuşit prea puţin. Nu a scăpat de figurile vechi şi îmbîcsite şi care de prea mulţi ani se află în prima linie a partidului. A izolat-o pe Monica Macovei şi cînd şi-a dat seama că de fapt ea este motorul partidului a pus-o pe lista de europarlamentare. Dar pe locul doi. Nu pe primul că să nu strice imaginea partidului ? Sau să îşi satisfacă nişte orgolii pe care nu le poate stăpîni.

c micuţ) Eugen Tomac – cine ? Să fim serioşi,partidul ăla e condus de către Elena Udrea. Dacă pînă mai acum ceva vreme eram dispus să îi acord oarece circumstanţe atenuante, gen societatea romană nu e pregătită să vadă un partid de succes condus e de o femeie, nu domnule, noi sîntem, misogini, acum încep să cred că de fapt lumea avea dreptate. Să ne gîndim la localele în care Oprescu, acest păcălici urban care nu ştie decît de miştocăreala a cîştigat alegerile la Primăria Capitalei sfidînd orice logică, pe cine a propus Doamna Udrea ? Pe Prigoană bă ! Pe Prigoană ! Trecînd peste hohotul de rîs al acestei candidaturi pe care nici un om cu capul pe umeri nu ar fi votat-o. Ea a făcut mai de curînd, un afiş semănătorist în care EA este în prim plan (pen’ ce maică că doar nu candidai şi măcar ar fi trebuit să îţi spună cineva că nu eşti o locomotivă pentru noul partid) şi un salt cu paraşuta care a dat apă la moară tuturor detractorilor ei (care din păcate nu sînt puţini). În treacăt fie spus, saltul ăla cu paraşuta a făcut să dispară 5 procente dintre potenţialii alegători.

d micuţ) Mihai Răzvan Ungureanu – Domnule, nu poţi cu un partid care nu ia nici măcar numărul de voturi necesar ca să treacă pragul electoral să spui că Forţa Civică e un proiect de viitor şi să mai spui că tu te vei pregăti de alegerile prezidenţiale dina ceastă vară. Ştii cum sună ? Cam ca Borcea care spunea „Lăsaţi-ne să de pregătim de Champions League !” şi au rîs toţi de el văzînd rezultatele. Nu poţi să ridici pretenţii la alegerile ce vor veni numai pentru că ştii tu că ai o cotă de încredere mare. Trebuie să te şi voteze cineva, iar dacă tu ca şi locomotivă (că să ţi-ai asumat rolul, nici cal nici măgar) nu ai reuşit să scoţi nici măcar pragul ăla electoral de care era nevoie ca să îţi dai demisia din parlamentul european ca mai apoi să candidezi la prezidenţiale ce pretenţii mai ai ? Zău !

În final, aseară, azi noapte mă aşteptam la nişte demisii şi nişte asumări, aşa cum nu s-a întîmplat în 2012. Nu s-au întîmplat şi nici nu am speranţă să se întîmple. În schimb am avut parte de declaraţii sforăitoare din partea tuturor liderilor dreptei după cum urmează :

Pentru Vasile Blaga procentul de 12 % este acceptabil :

“Aş vrea să le mulţumesc acelora care au avut încredere şi au votat PDL, au votat candidaţii noştri pentru PE. Aş vrea să le mulţumesc militanţilor PDL, care au dus o bătălie pe mai multe fronturi, şi să îi rog să facă ce au făcut întotdeauna – să aibă răbdare şi să rămînă în secţiile de votare, ca să putem termina numărătoarea paralelă. Putea fi un procent mai bun, ne puneam speranţe într-o participare mai mare la vot, dar este un rezultat acceptabil”

Pentru Elena Udrea procentul de 6 % este ok

„Sîntem un partid în care 80 la sută dintre membri sînt oameni noi, partid care îşi construieşte acum structurile, sîntem singurul partid de centru-dreapta care a crescut în această campanie. Dacă prezenţa la vot a fost mai mare la alegerile europarlamentare, creştere se datorează şi campaniei făcut de PMP”

Iar Mihai Răzvan Ungureanu declară că :

„Forţa Civică se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale“

Cu un procent de 2,64 % ! Bine Dinamo !

Sebastian Lazaroiu spune, şi are dreptate :

„Ii ascult pe oamenii astia dand declaratii de la ora 21.00 încoace. Sunt niste pigmei lipsiti de orice viziune. Fiecare spune ca vrea unitate si candidat unic, dar sa fie el/ea. Fiecare vrea sa se adune liderii la masa , dar sa fie la masa lui/ei. Un spectacol grotesc si jenant”.

Iar Daniel Funeriu spune :

„Daca eram in afisul cu accente semanatoriste al PMP probabil ca luam cel putin 25%, dar am fost plecat din tara cand s-au facut pozele pentru afis”.

Deci fete şi băieţi, hai daţi-vă demisiile de onoare, nu îl lăsaţi numai pe Crin Antonescu să plece, plecaţi şi voi şi cei care vor veni după voi să reformeze partidele, să le înnoiască, să mai asculte şi de nebunii care le spun că nu e bine ce fac şi abia mai tîrziu să pună cd-ul ăla cu marea unirea a dreptei.

Pînă atunci taceţi şi puteţi dispărea de pe scena politică. Definitiv ! Toţi !

P.S. Citesc acum că primarul Sibiului se retrage împreună cu Antonescu ! Felicitări ! Sînt primii şi poate vor fi singurii care îşi asumă un eşec. În rest e tăcere.

3 comentarii

Din categoria Campanie 2014, Dumb politics, Greata cotidiana, Istorie politica

Si am decis sa votez

Nu, nu îmi place clasa politică actuală ! Cui i-ar plăcea ?
Nu, nu cred în promisiunile lor! Cine ar crede?
Nu, nu cred că dacă ar fi alţii la putere, ar curge lapte şi miere în ţara asta. Alţii au crezut şi au luat leapşă!
Şi da, am scris chestia asta în 3 februarie 2014 chiar aici :

Un viitor non – alegător, non – votant.”

Nu doream atunci să mă duc să votez. Nu aveam de ce! Nici acum nu am de ce!
Nu sînt de acord cu poziţia lui MRU, dar o accept.
Nu îmi plac liberalii pentru că l-au făcut pe Brătianu să facă gimnastică artistică prin răsucire acolo în mormînt atunci cînd s-au aliat cu PC şi mai apoi cu PSD pentru ca şi mai tîrziu să participe la mizeria din 2012 iar acum senini să declare că nu s-a întîmplat nimic şi să cerşească voturi în stînga şi în dreapta.

CA
Nu mi-a plăcut că PDL a pus-o pe Monica Macovei pe locul doi. Bine că e acolo, putea să nu fie deloc.
Nu am să votez niciodată un roşu PSD pentru că îmi provoacă alergie instantanee numai auzirea numelor de Ponta sau Dragnea.

Vote-Imperial-Star-Wars-ElectionŞi cu toate astea am să mă duc să votez pentru că nu vreau ca de lipsa votului meu să profite mizeriile alea numite PSD, Nu vreau să o văd pe Maria Grapini în PE stîlcind limba română, nu vreau să îi văd că apară România de UE pentru baronii lor. E simplu, orice e mai bun decît lista aia.

În rest, vă doresc succese nebănuite domnilor!

2 comentarii

Din categoria Campanie 2014, Dumb politics, Greata cotidiana

Imagini pentru votanti

Pe toate afişele electorale ale partidelor care să zicem contează mai mult (PSD) sau mai puţin în campania  asta (restul) apar, pe lîngă cantindatii lor, că deh aşa trebuie şi cei care nu candidează.

La PSD tocmai reuşim să aflăm că pe lîngă că sînt mîndri că sînt români şi că USL trăieşte (la Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa e o secţie specială pentru rămăşiţe de dinozauri) şi că Victor Ponta candidează şi el cu imaginea la alegerile aste. După aia mai vedem ce o fi la prezidenţiale.
Numai dacă îl susţine Bacăul, numai dacă îl susţine PC-ul, Numai dacă îl susţine Teleormanul, numai dacă îl susţine Galaţiul, numai dacă îl susţine Ialomiţa, numai dacă îl susţine Vrancea, numai dacă nu îl susţine DNA-ul. (aceasta bucăţică de text este scrisă special cu fontul Comic Sans) Căci dacă cel din urmă îl susţine s-ar putea să avem surpriza să îl susţină din sala de judecată ca mai apoi să fie coleg cu mentorul său viitor apatrid Adrian Năstase.

06ponta

La PNL e cam la fel, Crin George Laurenţiu Antonescu îşi bombează pieptul bătăios în luptă cu hidra pesedista cu care a fost aliat pînă de curînd alături de soţie, alături de Renate Weber, alături de doamna Mănescu.

Ce treaba au astia doi ?
Văd că la Timişoara apare primarul. Păi neică ăsta ce treabă are, să îşi vadă de treburile urbei de clanul ţiganilor de mătase şi mai apoi de alegeri europarlamentare. A da şi de freză, să nu îi uităm freza!

(foto via Isay.ro iar daca daţi clickie pe poza o sa citiţi si articolul atasat acestei imagini)

La PMP în prim plan este Elena Udrea. Păi de ce neică? Ce treabă are dînsa cu europarlamentarele? În afară că arată bine in general şi rău în poze făcute din faţă, dă rateuri cu selfie-uri de mare angajament. Alfel, Photoshop de calitate.

PDL-ul nu mizează pe Vasile Blaga că nu e fotogenic şi măcar ăştia pun pe afişe candidaţii lor. Au înţeles că trebui să îi arate la faţă pe ai lor, nu conducerea de partid. Acum ar fi fost de tot rîsul să apară Cezar Preda în poză.

Mihai Razvan Ungureanu îşi face şi el selfie cu primplan la maşină pe care tot el este reprezentat. Măcar el candidează. Dar a zis că îşi dă demisia. Păi şi atunci la ce mai candidează? Ştiu că e mai bine la Bruxelles sau Strasbourg dar aşa măcar de un pic respect pentru votul primit tot e nevoie.

06mru-465x390

Echipele de campanie sînt mobilizate, toţi luptă pînă la unu, pentru că la unu şi jumătate sînt în pauză de masă.

5 comentarii

Din categoria Campanie 2014, Greata cotidiana