Arhive pe etichete: divort.

Ramine ca in gara

Motto : Nicolae Vacaroiu – Toata lumea crede ca urmarim ceva prin chestia asta. De fapt nu urmarim nimic.

De fapt presa acum constată doar că USL stă să se rupă. Conglomeratul ăsta format în principal din PSD şi PNL încearcă să ţină capul deasupra apei ca să nu se înece în propriile sale promisiuni.

3zFiDBy
Ce este mai trist ? Că Victor Ponta şi Crin Antonescu nu se pot înţelege sau faptul că toţi cred căci dacă se rupe USL gata o să fie bine pentru PNL şi o să crească în sondaje precum mîrţoaga lui Făt Frumos după ce a fost hrănită cu jăratec. Răspunsul e simplu, nici una dintre acestea două ci faptul că această alianţă ca toate cele care s-au perindat, vremelnic, pe la conducerea ţării ăsteia şi-au tras în piept propriul electorat. Asta este tristeţea cea mai mare.

Apoi devine rizibil momentul în care se încing spiritele în “opoziţie” unde se crede că dacă acelaşi USL se rupe  să vezi neică bătălie politică.
Nu va fi aşa pentru că PSD-ul deşi rănit are destule resurse, pe care ceilalţi PNL, PDL, FC, PMP şi (ha ha!) NR, nu le au.

Şi mai e ceva care mă uimeşte : lipsa de barbătie a celor doi lideri USL care nu sînt în stare să spună – Gata bă ! Nu mai sîntem împreună ! Adio şi un praz verde ! – e cam la fel ca într-o căsătorie toxică, în care soţia, în cazul ăsta PNL, e bătuta în mod constant de către soţul beţiv, în cazul ăsta PSD, pentru că au copii micuţi de crescut şi nu pot să îi lase aşa, în cazul ăsta UNPR şi PC.
Finalul este şi în acest caz previzibil : soţia o să moară bătută pentru că nu a plecat la timp din căminul conjugal impreună cu cei mici.

Păstrînd o notă de optimism, cred că pînă la urmă se va întîmpla ceva fie se rup, fie nu se rup dar sigur rămîne ca în gară, iar electoratul lor, tot in gară cu buza umflată.

Vom trăi şi vom vedea, spuse orbul .

Comentarii închise la Ramine ca in gara

Din categoria Dumb politics, Greata cotidiana