De ieri am început să cred că de fapt noi toţi trăim într-un matrix care a fost creat de către nişte programatori lejer alcoolici care au introdus o serie de glitch-uri în program ca să credem că lumea e reală. De fapt nu am luat pilula care trebuia.
– Ieri am avut revelaţia că Victor Ponta este istroromân. După cum spune el, se trage dintr-o veche familie de loc din Triest şi mutată la Pecica. Dacă mă uit mai bine la comportamentul său cred că familia era de fapt o gintă. Sau trib ceva mai mic. Bine ca mai sint doar 560 (in 1994) de istroromâni
“Mă întreabă foarte multă lume de unde e numele de «Ponta». Pot să vă spun că familia mea a venit din Trieste, la Pecica, a fost adusă de către împăratul austro-ungar pentru a construi şi a pietrui drumul de la Pecica la Nădlac şi, uite, după o sută şi ceva de ani m-am dus cu domnul ministru Rus să constatăm cum am făcut în România, la intrarea din Europa în România, deci de la Nădlac la Pecica, 22 de kilometri de autostradă, foarte frumoşi, care se termină în cîmp„
Imnul Istro-romanilor
Roma, Roma i mama noastră
noi Români rămânem
Romania i sora noastră
tot un sâng-avem
nu suntem singuri pe lume
și ‘neă avem frați
Italiani cu mare nume
mâna cu noi dați
ca sa fim frate și frate
cum a dat Dumnezeu
să trăim până la moarte
eu și tu și tu și au
Ăsta e glitch-ul suveran.
– Apoi asumarea răspunderii pentru plagiat de către Ponta contează tot atît de mult cît şi o Frecţie Diana la un picior de lemn. Copiatorul este copiator chiar dacă acum are diploma de la justiţie că nu a copiat să ne aducem aminte cum s-a întîmplat şi să nu îl uităm pe unul dintre cei mai agramaţi politicieni din românia domnul Pop, Liviu Marian Pop. Si stupid.
„Eu nu am desfiinţat CNATDCU, nu este adevărat acest lucru şi, dimpotrivă, am lărgit numărul membrilor acestui organism prin introducerea unor reprezentanţi noi. Mai mult, Consiliul nu era abilitat să ancheteze şi să dea un verdict în cazuri de plagiat pentru că, practic, printr-o ordonanţa a ministrului Baba, a fost lăsat fără obiectul muncii. În plus, membrii organismului au dat un verdict politic care nu avea nicio legătura cu realitatea” (de aici)
Ăsta e glitch-ul prost sau care ne ia de proşti.
– Cangrena 3 se ia de Ponta. Serios? Haida de! Asta ţine numai la oameni subţiri la minte cum că vai săracul de el uite cum şterg pe jos cu el răii ăia de la antenă. Pă da săracul ce să facă, trebuie să se apere. O laie bă! O laie. E aşa de frumos jucat rolul pentru voturile pe care vrea să le încaseze mai tîrziu căci aproape crezi că e real. Deci neah.
Ăsta e glitch-ul păcăleală.
Matrixul în rest se mişcă bine, plouă ca la tropice, opoziţia îşi face singură opoziţie şi e ocupată cu asigurarea de scaune în viitorul partid cu 100 de vicepreşedinte. Viaţa merge înainte.