Arhive pe etichete: PRL

Nu sunaţi. Mai ies eu din când în când !

Campionatul naţional de creat partide a început imediat după sfârşitul campaniei electorale.
Sebastian Ghiţă vrea un nou partid de stânga cu băieţii şi fetele care se distrează prin diverse cârciumi de fiţe unde este evident că preţurile la băuturi sunt tot de stânga. De caviar, stânga.
Datul afară de serviciu al PSD împreuna cu cel mai iubit primar care este, olandezul zburător, Mareaan Van Ghellye vor şi ei să îşi facă partid tot pe stânga. De data asta ăştia contează pe nişte parlamentari.
Omul partid, vorbesc aici de Călin Popescu Tăriceanu, pierde membri din non partidul pe care îl păstoreşte şi totul în favoarea batalionului disciplinar al politicii romaneşti – UNPR, cunoscut sub numele de partidul intereseului naţional.
Citesc azi că şi o acţiune din PPDD (să nu râdeţi) vrea să înfiinţeze un partid şi acum ţineţi-vă bine , de dreapta !
Monica Macovei îşi face ceva mai modest doar o fundaţie, tot prin zona aceea de dreapta.
Toţi vor partide, toţi vor să fie în frunte, singura problemă ar fi că de fapt puţini dintre ăsta chiar vor să facă politică în interesul cetăţeanului. Nu vor.
Ce treabă are Sebastian Ghiţă cu politica de stânga ?
Ce treabă are Daniel Fenechiu plecat din PPDD cu politica de dreapta ?
Dar Van Ghellye sau Geoana ? Ce treabă au ăştia în general cu politica ?

Nici una din păcate !

Dar vor exista o sumă de oameni care se vor lasă prostiţi de discursurile lor fulminante şi vor adera la nişte platforma politice pe care nici măcar nu le vor înţelege.

Altfel totul e clar în restul politicii din ţara asta. Stânga în speţă PSD face politică de dreapta iar dreapta, în speţă strutocamila P.N-D.L face politici de stânga.
Dacă primii confundă identităţile politice, ceilalţi nu înţeleg că liberalismul nu înseamnă un stat intervenţionist în economie şi în viaţa cetăţeanului.

Fetelor şi băieţi care ziceţi că faceţi „politică”  definiţi-vă poziţia şi după aia să mă anunţaţi şi pe mine. Nu sunaţi. Mai ies eu din când în când !

Reclame

Un comentariu

Din categoria Cutia cu maimute, Dumb politics, Greata cotidiana, Lichele de tranzitie, Miorita laie laie bucalaie, Political Zombies

Bestiar XIX

Dorinţă – sentiment care mă încearcă de fiecare dată cînd aud de cîte o mamă care îi dă fiului 60.000 de euro său, sau că cineva are un amic care îi dă împrumut 200.000 de euro fără dobînda pe 10 ani fără să îi ceară nimic.

Călin – primul membru al PLR.
Anton – al doilea membru PLR.
Popescu – al treilea membru PLR.
Tariceanu – al patrulea şi ultimul membru fondator al PLR.

Mariana „Cap de Fier” Cîmpeanu – deşi a avut un AVC nu se odihneşte şi reuşeşte să îşi apere mizeriile.

Jigodism – caracteristică esenţială a clasei politice române.

Guvernul Ponta I – cel mai cinstit Guvern al ţării cu excepţia lui Victor Alistar şi Mang. Pe restul i-am uitat.
Guvernul Ponta II – al doilea cel mai cinstit Guvern al ţării care reuşeşte să fie la înălţimea aşteptărilor DNA.
Guvernul Ponta III – al treilea viitor cel mai cinstit guvern al ţării. Un domn plimba o cărămidă prin curte şi întrebă pe toată lumea dacă căţelul lui e frumos.

UDMR – curvă politică (am mai spus asta) de data asta e curvă politică care are şi prolaps anal sau în traducere cu google translate : politikai kurva (Mondtam, hogy) ez az idő, hogy a politikai kurva van anális prolapsus.

USD – nu nu este vorba de dolarul american ci de dolarul românesc format din PSD, UNPR şi pc. Are valoarea dolarului Zimbabwian.

Emil “Am Fost Infrint de Securitate” Constantinescu – înfrînt de securitate se încăpăţînează să intre într-un club de origami sau ikebana şi nu este acceptat pentru că e enervant .

Declaraţiile săptămînii:

Valeriu Zgonea : La Camera Deputaților am demonstrat întreaga disponibilitate în a asigura DNA-ului cadrul necesar pentru desfășurarea activității în cele mai bune condiții – USD a făcut SCUT în jurul lui Vlad Cosma. Camera Deputaților a respins cererea de arestare a acestuia.

Ludovic Orban : Antonescu a constatat ca guvernul Ponta „indreapta Romania intr-o directie gresita”.

Corina Cretu : PSD va continua lupta cu regimul Basescu

Emil “Am Fost Infrint de Securitate” ConstantinescuM-a batut Iliescu dar eu nu ma las Batman, Batman  : Poate pentru mine, care am participat personal la un alt tip de confruntari politice cu incarcatura ideologica si consecinte din perioada dictaturii comuniste, ar fi fost mai dificil sa initiez o asemenea alianta, dar va asigur ca oricand m-as fi retras pentru a permite altora sa construiasca un instrument politic care sa serveasca interesului national.

Andrei Chiliman: Antonescu sa demisioneze pentru esecul USL. Tariceanu e un liberal autentic (aici)

In final un clip al lui Moise Guran pe care va rog sa il urmariti :

2 comentarii

Din categoria Dumb politics, Greata cotidiana, Istorie politica

Oportunismul raului cel mai mic.

La asta se rezumă politica în România : ”Vor fugi de pe Antonescu ca purecii de pe hoit. Crezi că stă cineva să-și piardă locul de muncă ca să-l ajute pe Antonescu? Ăștia mici, directorii, directorașii și oamenii care cîştiga o pîine bună de acolo, ăștia vor fi primi care vor fugi”

La fel ca boierii care nu erau mulţumiţi de Domn şi fugeau ba în Moldova, ba la Braşov, ba la Înalta Poartă.

Mă uit la ce se întîmplă în PNL acum cu Tariceanu care şi-a adus aminte că sînii pot fi mere, pere şi bretele şi a ales PeReLe şi şi-a format Partidul Reformator Liberal pentru că nu a găsit altă rîmă, iar Victor Ponta nu avea timp să îi spună cum să se cheme partidul.

De undeva, de sus, Niculae Cerveni rîde mulţumit. Diferenţa între Cerveni şi Tariceanu este că primul era sincer, al doilea e un oportunist.

Nu fac apologia unităţii PNL, pentru că şi ei ca şi celelalte partide de dreapta trebuie să treacă deşertul de cenuşă al opoziţiei. PNL trebuie să se spele de Antonescu şi trebuie să îşi găsească cale pe care istoria i-a rezervat-o. Fie că e cea a PNT-cd-ului, căderea în uitare fie că e cea în care renaşte ca pasărea Phoenix. Timpul le rezolvă pe toate.

Ilar este însă faptul că Tariceanu încearcă să mictoineze împotriva vîntului din propriul partid numai şi numai pentru că unii oameni mai mult sau mai puţin apropiaţi lui şi lui Victor Ponta îşi vor pierde sinecurile.

Ieri cînd am văzut că Tariceanu pleacă din PNL am avut brusc un deja vu în care el juca rolul lui Gută Tătărescu care se ştie ce soartă a avut după ce s-a aliat cu Frontul Plugarilor al lui Petru Groza. Tariceanu se vede că nu a învăţa nimic din istoria liberală care se repetă ciclic şi acre ne arată că tradiţia acestui partid nu este unitatea ci aripile. Şi atunci de ce liberali ca Radu Zlaţi se arată surprinşi de ce se întîmplă?

Tatarascu_tradator

Victor Ponta, se pare că nu este de fapt pupila lui Adrian Năstase ci al lui Ion Iliescu cel care a resuit să aneantizeze partidele istorice pentru mult timp. Rămăsese viu PNL, deşi cu o conducere e o calitate îndoielnică şi cu o tragere spre stînga foarte clară, respira, acum se înăbuşă sub pumnul fostului aliat PSD pentru că liberalii nu au învăţat din istorie că PSD ca şi urmaş oficial al Partidului Comunist Român nu guvernează în alianţă niciodată ci numai singur, la fel cum s-a întîmplat în 1945 cu Gută Tătărescu.

Acestea fiind zise să ne arătăm bucuria faţă de apariţia unui nou partid de dreapta care de fapt, ca şi multe din celelalte partide de dreapta, e de stînga dar nu vrea să recunoască, iar noi fraierii care încă mai credem în onoare politică şi doctrine să rămînem să ne întrebăm: ce să aleg răul cel mare sau răul cel mic?
În ambele cazuri răspunsul, din punctul meu de vedere, e greşit.

Un comentariu

Din categoria Greata cotidiana, Political Zombies